Politic — 17 octombrie 2014
Constantin Rotaru propune românilor un „pachet de priorităţi”

Candidatul Partidului Alternativa Socialistă la prezidenţiale, Constantin Rotaru, a acordat un nou interviu cotidianului „Cronica Română” în care vorbeşte tranşant, despre problemele reale ale unei Românii ce se afundă în mocirla decredibilizării. Constantin Rotaru propune românilor un pachet de priorităţi menit să le redea încrederea într-o viaţă mai bună. Prezidenţiabilul Partidului Alternativa Socialistă vorbeşte despre necesitatea unei dezvoltări durabile a României, despre crearea locurilor de muncă, despre un învăţământ şi un sistem de sănătate gratuite şi de calitate, despre tragedia vânzării, bucată cu bucată, a unei ţări care a fost la cheremul unor politicieni aroganţi şi hulpavi. Cu un discurs de bun simţ care aduce înainte de toate soluţii şi nu vorbe goale, Constantin Rotaru arată românilor că este posibilă şi o altfel de politică: una în interesul României!

Domnule Constantin Rotaru să presupunem că veţi câştiga alegerile prezidenţiale. Care vor fi primele cinci lucruri pe care le veţi face?
În eventualitatea în care voi ajunge la Palatul Cotroceni, niciodată nu am să-mi propun să fac primele trei, cinci sau şapte lucruri. Eu vorbesc despre un pachet de priorităţi în condiţiile în care a venit timpul să privim ţara ca pe un întreg. Şi dacă începem să privim ţara ca pe un întreg atunci trebuie să începem cu problemele copiilor şi să continuăm cu învăţământul, obligatoriu de stat şi gratuit. Este vorba de organizarea învăţământului de aşa natură încât acesta să aibă legătură directă cu lumea reală în sensul că pe copii avem datoria să-i pregătim pentru viaţă, să-i pregătim de aşa manieră încât să ştie să muncească, să respecte şi să preţuiască munca, să aibă o profesie adevărată pentru ca atunci când termină studiile să fie încadraţi imediat în profesia pentru care s-au pregătit.
În felul acesta ei vor avea un loc de muncă, o continuitate, o bază de pornire şi nu le mai trebuie decât un singur lucru şi anume să le facilitezi posibilitatea să îşi asigure şi o locuinţă decentă. O locuinţă decentă îi oferă, de altfel, tânărului posibilitatea de a-şi întemeia o familie şi dacă le punem pe toate trei în această ecuaţie-loc de muncă, locuinţă, familie-am putea spune că ne putem declara foarte mulţumiţi. În acest context trebuie să le mai asigurăm oamenilor şi un sistem medical gratuit şi de calitate. Acestea sunt marile obiective pe care trebuie să le îndeplinim. Dar acest lucru nu este posibil în primele zile de mandat! Vorbim de o construcţie de durată!
Pornind de aici o să ajungem la dezvoltarea durabilă a României. Dezvoltarea durabilă înseamnă să iei toate măsurile necesare pentru dezvoltarea ţării din punct de vedere economic şi social însă, într-o manieră, care să nu ia din posibilităţile de dezvoltare ale generaţiilor viitoare. Este vorba de resurse. Trebuie să consumi resurse atât cât îţi trebuie fără a le epuiza. Ce se întâmplă în România zilelor noastre este o crimă. Toate bogăţiile subsolului şi ale apelor teritoriale sunt exploatate fără milă de străini. Fără niciun fel de limite. Este o atitudine condamnabilă împotriva căreia Partidul Alternativa Socialistă, în frunte cu mine, luptă de ani buni pentru a stopa dezastrul.
Sunt întrebări de genul: De unde resurse? De unde bani pentru locurile de muncă?

În primul rând aş vrea să vă spun că România are nevoie de foarte multe locuri de muncă pentru că sunt foarte multe lucruri, fie rămase în urmă, fie nefăcute. Banii vin, în primul rând, din schimbarea sistemului de impozitare. Impozitele trebuie să fie plătite de cei care au venituri şi acestea trebuie plătite în raport cu valoarea veniturilor. Noi susţinem că impozitul trebuie să fie progresiv. Suntem singurul partid din România care susţine impozitul progresiv. Din când în când îşi aduce aminte de noţiunea de impozit progresiv şi Partidul Social Democrat. Mai ales în campanie, însă, liderilor acestui partid le este teamă să pronunţe cuvântul progresiv pentru că îi trag de urechi şefii din afara României, adică cei care iau tot profitul din România şi îl duc în lumea largă. Şi atunci ei spun impozit diferenţiat. Nu este,însă, vorba de impozit diferenţiat, ci progresiv!
Este vorba, evident, de o nouă diversiune a PSD, care continuă să păcălească populaţia susţinând că este un partid de stânga..
Aveţi perfectă dreptate…Mai există, însă, o sursă de venit şi anume introducerea impozitului pe proprietatea parazitară. Sunt convins că mulţi dintre români nu au auzit până acum de acest termen, proprietatea parazitară. Este vorba de proprietăţile luate pe mai nimic de aşa-zişii investitori, care au demolat întreprinderi, secţii, tot, şi au lăsat câmpurile goale. Proprietăţile pe care le-au cumpărat şi care nu produc, în condiţiile în care acestea nu sunt folosite. Au cumpărat unii, zeci, sute de apartamente care stau închise. Au cumpărat alţii sute, mii, poate zeci de mii de hectare de teren, pe care le ţin pârloagă dar pe care iau subvenţii uriaşe de la stat. Pentru toate aceste terenuri şi imobile proprietarul trebuie să plătească din punctul nostru de vedere, un impozit înmulţit cu zece! Dacă îţi permiţi să iei proprietăţi şi să nu le foloseşti, atunci trebuie să plăteşti! Vom constata că pe de o parte vorbim de o sursă importantă de venit, iar pe de altă parte îi obligăm pe toţi cei care se cred mari patroni să-şi pună în valoare capacităţile de producţie pe care le au în proprietate.

Mai avem încă o problemă legată de faptul că proprietarul este cel care are capacitatea de a lua hotărâri şi atunci ne punem întrebarea: de ce guvernanţii noştri din ultimii 25 de ani au înstrăinătat cu nemiluita proprietăţile şi continuă să facă acelaşi lucru şi pe mai departe? Cine mai ia hotărâri în această ţară? Străinii! Şi atunci poporul român a fost transformat într-unul de sclavi. Ca urmare, cred că trebuie să stopăm acest tip de acţiuni derulate împotriva poporului român.
Zilele trecute am primit o informaţie. De altfel ştiam că din ţară pleacă foarte mulţi români în străinătate să îşi câştige o bucată de pâine. Şi mai ştiam că dintre cei care pleacă 71% au vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani. Este o crimă. Închipuiţi-vă că aceşti copii care au terminat opt clase, băieţi şi fete pleacă în lumea largă pentru a fi sclavi. Trebuie să stopăm acest exod, dar nu putem frâna acest exod decât oferindu-le o alternativă acestora aici, în ţară, şi anume locuri de muncă.

Mai mult decât atât, anul trecut a fost primul an în care numărul celor plecaţi din România a fost aproape egal cu numărul celor care au venit în România. Închipuiţi-vă că vorbim de sute de mii de români care au plecat afară, în timp ce alte sute de mii de străini au venit la noi în ţară! Este posibil aşa ceva? În câţi ani poporul român va dispărea de pe suprafaţa pământului? Sunt teme extrem de importante cărora eu, personal, le-aş acorda o prioritate absolută dacă aş deveni preşedinte.
Cum caracterizaţi domnule Rotaru această primă parte de campanie electorală. Semănă izbitor cu cele precedente în privinţa demagogiei, atacurilor sub centură şi a abundenţei panotajului, afişajului şi a promisiunilor de tot felul, sau putem vorbi de o altfel de abordare a staff-urilor electorale?
Din păcate, gustul este foarte amar. Candidaţii la funcţia de preşedinte al României se dovedesc extrem de egoişti. Şi spun asta bazându-mă pe faptul că aceştia nu alocă nici măcar cinci minute pentru a discuta problemele reale ale României. Nu cred că realizează care sunt adevăratele priorităţi ale acestei ţări. Personal am un avantaj în sensul că eu vin din producţie. Am zeci de ani de experienţă în producţie şi cunosc foarte bine realităţile, cunosc foarte bine cum se organizează un proces de producţie. Românilor le-a fost luată piaţa de desfacere. Ei nu mai au pentru cine să muncească. Şi acest drept le-a fost luat prin politici de stat. Decizia părăsirii pieţelor de desfacere, pe care se mișca înainte de 1989 în cadrul comerțului internațional, de către România a fost luată în anul 1990. Foarte trist! Mai văd şi acum foşti preşedinţi şi premieri din acea perioadă care au tupeul de a mai da şi lecţii în condiţiile în care ei ar fi trebuit să dea serios cu subsemnatul în faţa instituţiilor statului român şi să ocupe un loc mult mai limitat într-un mediu mai răcoros unde să poată medita mult mai bine la tot răul produs României.

Un interviu realizat de Iulian Badea

Partea a doua a interviului cu Constantin Rotaru, candidatul Partidului Alternativa Socialistă la prezidenţiale, va apărea marţi pe site-ul cotidianului nostru.

Related Articles

Share

About Author

(4) Readers Comments

  1. Pingback: Constantin Rotaru propune românilor un „pachet de priorităţi” | Constantin Rotaru

  2. Sunt foarte de acord, cu un amendament: impozitul trebuie sa ramana egal. Egalitatea in drepturi s-a terminat la impozit ? Daca cineva are un venit lunat mai mare, il merita, este pentru ca a muncit mai mult, a invatat mai mult, e mai dotat intelectual, functia lui e mai importanta. Daca ii pun un impozit mai mare inseamna ca nu vreau sa-l stimulez cu nimic, ba din contra, ii tai elanul. Egalitatea in drepturi trebuie sa existe in toate domeniile, indiferent de venituri. Aducerea celor saraci la un nivel de trai decent trebuie sa se faca prin completarea venitului lunar cu subventii de la stat, pana la un nivelul minim stabilit la nivel national. Spre exemplu, in Franta pensia minima e de 750 de Euro. Orice cetatean care are o pensie rezultata din calcul mai mica decat 750 Euro pe luna, primeste diferenta de la stat. Sa facem o societate socialista dar nu comunista. Greselile istorice ale comunistilor nu mai trebuie repetate.

    • “Functie mai importanta….?????”. Ce o fi mai improtant oare: sa te imbraci, samananci, sa inveti, sa te insanatosesti in caz ca esti bolnav…se pare ca fiecare are importanta sa. Si saca e sa fiu “rau”, oare avea cu ce te imbraca si incalta (vezi meseriile : croitor si chizmar) o fi mai putin important si util decat a fi patron, a dezvolta tehnologie, a face reclame…Fiecare in functie de propriile interese..nu avem decat sa asteptam…orice comentariu e de prisos….

    • Pentru SINZIANA. Cota unica de impozitare nu asigura egalitatea in drepturi a cetatenilor. Marile venituri se realizeaza, in cea mai mare parte a lor, ca urmare a unor conjuncturi economice, sociale si, in special, politice.
      Exemplu: Prin hotarari politice au fost desfiintate intreprinderile de medicamente. Ca urmare, aprovizionarea spitalelor si farmaciilor sunt aprovizionate de catre intermediari care impun preturi foarte mari, cateodata, de peste 10 ori. In felul acesta, pe seama cetateanului obisnuit, care are venituri mici si foarte mici, ei fac profituri foarte, foarte mari. Din punctul nostru de vedere, asemenea venituri sunt nemeritate. In aceasta situatie, veniturile foarte mari se impun progresiv, asa cum se intampla in Suedia, Danemarca, Norvegia si celelalte state nordice, dar si ca in Franta, SUA si alte state occidentale dezvoltate. La asemenea venituri cotele de impozitare se stabilesc intr-o progresie corespunzatoare nivelului veniturilor, astfel incat, o parte din cheltuiala foarte mare facuta de cumparator sa se reintoarca la el prin impozitarea progresiva. Sunt convins ca dvs., din pacate, nu faceti parte din categoria celor cu venituri foarte foarte mari. Eu, spre exemplu, in conditiile in care prin impozitarea progresiva s-ar aplica o marja de cote de impunere cuprinse intre 0 si 60%, as prefera sa am asemenea venituri incat sa fiu obligat sa platesc cota maxima de impozitare, adica 60%. De ce? Simplu. Inseamna ca am obtinut un profit, un venit, de sute de milioane de euro. Nu-mi ajung cele 40 de milioane de euro pentru fiecare suta de milioane profit? Acesta este motivul pentru care sustin, fara nici o retinere, impozitarea progresiva. Propaganda facuta de marii profitori ai zilelor noastre i-au facut pe oameni sa sustina cota unica de impozitare. Este numai in avantajul lor si in dezavantajul dvs.. Impozitarea progresiva este si morala si echitabila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *