Stoparea tendințelor de sporire a obezității la nivel mondial

Creşterea în plan global a fenomenului obezităţii concurează cu sporirea similară a operaţiunilor militare şi a fumatului din punctul de vedere a impactului negativ economic global pe care îl impune.

Obezitatea nu mai constituie o preocupare pentru ţările cu venituri mai mari, dezvoltate. Prevalenţa supraponderii şi obezităţii a sporit în toate regiunile inclusiv şi în ţările cu venituri joase. În prezent, aproape o jumătate din numărul tuturor ţărilor se luptă fie cu subnutriţia, fie cu obezitatea. Într-adevăr, subnutriţia şi obezitatea coexistă în mod frecvent în aceleaşi comunităţi şi chiar şi în aceeaşi familie.

Transformările economice şi sociale, inclusiv veniturile mai mari la multe naţiuni sărace sau cu venituri medii şi disponibilitatea, produselor supra-procesate la un preţ relativ atractiv, au determinat schimbări în stilul de viaţă inclusiv a obiceiurilor alimentare precum şi o reducere a activităţii fizice la nivel global.

Nici într-o singură ţară, nici în una,  nu s-a înregistrat o tendinţă de declin a fenomenului obezităţii în perioada anilor 2000-2013. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează un număr de 1,9 miliarde de oameni supraponderali din care o treime sunt obezi.
Acest fapt implică costuri sociale şi economice, care, adăugate la cele generate de malnutriţie, societatea cu greu poate sa le susțină.

În ediţia 2013 a Anuarului Statistic FAO privind situaţia alimentară şi agricolă s-a menţionat că povara socială ca urmare a excesului de greutate şi a obezităţii s-a dublat în ultimele două decenii. Potrivit raportului, costul cumulativ a tuturor bolilor netransmisible pentru care excesul de greutate şi obezitatea sunt factori majori de risc, a fost estimat la 1.4 trilioane dolari SUA în 2010.

Mai recent, Institutul Global McKinsey a estimat că costul global al obezităţii – ce include riscul în creştere a bolilor cardiovasculare, hipertensiunii, accidente vasculare cerebrale, diabet şi unele forme de cancer ce afectează calitatea generală a vieții – ar putea atinge un nivel aproximativ de 2 trilioane dolari SUA pe an, a treia parte revenind fumatului (2,1 trilioane dolari SUA) şi conflictelor armate (2,1 trilioane dolari SUA).

Deşi datele nu sunt comparabile şi estimările globale a costurilor economice ale obezității şi excesului de greutate variază acestea coincid în dimensiunea lor.

Acum, trebuie de conceput ce s-ar putea de întreprins pentru a combate malnutriţia – foametea, subnutriţia, deficienţe de micronutrienţi şi obezitatea  – dacă vor fi alocate resursele financiare necesare dincolo de eforturile depuse. Creşterea finanţării este necesară pentru a intensifica eforturile, dar aceasta trebuie să fie parte a unui efort mai mare de a revizui abordarea noastră ce ţine de combaterea malnutirţiei în toate formele sale, prin extinderea obiectivul nostru dincolo de cauzele imediate, la dimensiunile socio-culturale, economice şi politice mai largi ce ține de alimentaţie.

Aceasta a fost o provocare care a fost preluată în cadrul celei de-a doua Conferinţe Internaţionale pe Nutriţie (ICN2) la Roma în noiembrie 2014. La această Conferinţă, guvernele au aprobat Declaraţia de la Roma privind alimentaţia şi Cadrul de Acţiune însoţitor, şi au reafirmat angajamentul de a eradica foametea, a preveni toate formele de malnutriție, inclusiv a subnutriţiei, slăbitului, deficienţelor de micronutrienţi, obezităţii şi a reduce bolile netransmisibile asociate cu alimentaţia.

Progresul înregistrat cu privire la aceste angajamente va necesita schimbări majore în modul cum abordăm malnutriția. Aceasta presupune trecerea de la combaterea efectelor adverse ale malnutriției la prevenire prin asigurarea unor diete echilibrate şi sănătoase, pentru a aborda mai bine cauzele profunde ale malnutriţiei şi vom avea nevoie să elaborăm noi politici, strategii şi programe pentru atingerea acestui obiectiv.
Aici sunt cîteva idei călăuzitoare.

În primul rând, să reformăm sistemele noastre de alimentaţie pentru a asigura o mai bună nutriţie tuturor. Anuarul Statistic FAO despre situaţia alimentară şi agricolă a arătat modul în care sistemele de alimentaţie influenţează cantitatea, calitatea, diversitatea şi conţinutul nutriţional al alimentelor, şi determină disponibilitatea, accesibilitatea şi acceptabilitatea alimentelor necesare pentru o bună nutriţie. Reformarea sistemelor noastre de alimentaţie va necesita sporirea cantităţii de alimente bogate în nutrienţi şi asigurarea unei procesări sănătoase pentru a diminua pierderile de nutrienţi.

În al doilea rînd, trebuie să facilităm opţiunea consumatorilor privind consumul de alimente ce susține o nutriție sănătoasă. Aceasta necesită, pe lîngă existenţa unor politici şi strategii eficiente şi coerente, și un angajament politic. Aceasta va necesita crearea de şcoli, locuri de muncă şi comunităţi care să contribuie la faptul că dietele sănătoase să fie uşor accesibile şi să încurajeze oamenii să respecte cît mai mult un regim alimentar sănătos. Aceasta va necesita informarea consumatorilor prin intermediul educației formale şi informale de masă privind alimentaţia şi oferirea mai multor informaţii cu privire la produsele alimentare comercializate, inclusiv prin intermediul unei etichetări corespunzătoare.

În al treilea rînd, prin crearea unei viziuni comune şi abordări multi-sectoriale ce implică guvernele, domeniul agricol, sănătate, vînzarea cu amănuntul şi alte sectoare publice şi private relevante precum şi societatea civilă. Cauzele multiple ale subnutriţiei inclusiv ale obezităţii reclamă o colaborare efectivă: nici un sector sau nici o entitate nu poate soluţiona independent această problemă.

În al patrulea rînd, acordurile privind comerţul şi investiţiile trebuie să fie concepute astfel încît  să influenţeze pozitiv sistemele de alimentaţie. Prin îmbunătăţirea disponibilităţii şi accesului la alimente, comerţul eficient şi efectiv poate exercita un rol cheie în atingerea obiectivelor alimentare. Dar astfel de acorduri nu ar trebui să substituie posibilitatea  dezvoltării agriculturii la nivel local. Bunăstarea sistemelor agricole naţionale şi locale nu numai că reduc dependenţa de produsele importate, dar şi promovează o diversitate mai mare alimentaţiei, şi poate acţiona ca un o barieră împotriva creşterii preţurilor pe pieţele internaţionale, şi genera locuri de muncă pentru a contribui la reducerea sărăciei în mediul rural.

ICN2 a stabilit o platformă pentru toţi actorii din domeniu chemaţi să participe la schimbarea tendinţei de creştere alarmantă a fenomenului obezităţii la nivel global. Malnutriţia, de la subnutritie spre obezitate, este posibil de prevenit la un cost relativ redus dacă vom lucra eficient. Trebuie să acţionăm rapid pentru a stopa tendinţele de sporire a obezităţii şi să lăsăm în istorie foamea şi toate formele de malnutriţie.

José Graziano da Silva este Directorul General al Organizației Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație (FAO).