„Boala articulaţiilor” ia amploare în rândul tinerilor

0

Îmbătrânirea organismului aduce cu ea şi durerile articulare. Genunchii nu mai au aceeaşi mobilitate ca în tinereţe, mai ales dacă din stilul de viaţă au lipsit exerciţiile fizice, potrivit site-ului CSID.ro.

Dar ce te faci când încheieturile încep să „scârţâie” de la 40 de ani? E posibil să ai artroză, afecţiune tipică persoanelor vârstnice, dar care apare tot mai des şi în rândul tinerilor.

Pe termen lung, boala duce la distrugerea cartilajelor şi la instabilitatea picioarelor pacienţilor. Cum se tratează, dar mai ales cum o putem evita aflăm din interviul realizat de Gabriel Tudor cu doctorul Vlad Predescu, şeful Secţiei Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului Euroclinic – Regina Maria.

Gabriel Tudor (Asociaţia “Salvează o inimă”): În contextul schimbărilor repetate de vreme din ultimii ani, care apar la intervale tot mai mici, mulţi oameni au ajuns să ştie cu exactitate când va fi urât afară, din cauza durerilor de articulaţii, în special a celor de genunchi. Dincolo de abilitatea de a prognoza vremea se ascunde totuşi o problemă de sănătate. Despre ce este vorba?

Dr. Vlad Predescu: Într-adevăr, este o problemă de sănătate. Afecţiunea este cunoscută sub numele de meteosensibilitate şi în general este specifică pacienţilor care au artroză sau diverse afectări ale articulaţiilor. Ne putem gândi la pacienţi care au suferit diverse traumatisme la nivelul genunchiului şi uneori al şoldului sau pacienţi care au avut diverse intervenţii chirurgicale – fie sunt purtători ai unui implant metalic, fie acesta a fost scos dar tot au o sensibilitate.

Ce înseamnă, de fapt, artroză? Ce presupune această afecţiune?

Artroza presupune o deteriorare lentă a cartilajului articular, progresivă şi, din păcate, ireversibilă, dacă pacientul nu se adresează medicului la timp. Prin această deteriorare, cartilajul dispare încet-încet şi apare uzura articulaţiei. Se modifică mecanica articulară şi apare un fenomen cunoscut popular ca „os pe os”. Practic, pacientul nu mai are deloc cartilaj şi acesta este înlocuit cu un os complet erodat care prin mişcare duce la durere.

Din ce cauză apare?

Sunt foarte mulţi factori. Dacă ne gândim la vârsta pacienţilor, sigur că pe măsură ce îmbătrânim articulaţiile noastre se degradează. Cartilajul articular este veriga slabă a organismului, la un moment dat acesta se deteriorează şi duce la apariţia artrozei. De cele mai multe ori există o serie de factori favorizanţi care, descoperiţi la timp, pot schimba cursul acestei boli. Pe de o parte, sunt diverse traumatisme articulare din tinereţe. Toată lumea îşi aminteşte de leziunile sau de rupturile de menisc, specifice sportivilor. La ora actuală, toată lumea face sport şi poate să îşi rupă meniscul.

De altfel, marea majoritate a tinerilor care se adresează serviciului nostru sunt oameni normali, care fac sport, au o activitate intensă şi suferă de diverse afecţiuni articulare, deci îşi pot rupe meniscul. Odată rupt şi netratat, acesta duce la degradarea cartilajului articular. O altă cauză ar fi ruptura ligamentelor. Dintre toate ne putem aminti de ligamentul încrucişat anterior, altă patologie zisă cândva a fotbaliştilor, dar care, de fapt, este a adultului tânăr care face fotbal, schiază, merge pe munte şi care, în urma unor anumite traumatisme, reuşeşte să îşi rupă acest ligament.

Iniţial, ruptura nu este foarte dăunătoare, uneori poate trece neobservată sau poate fi neglijată. Pacientul îşi revine şi crede că nu mai are nimic, dar ulterior consecinţele legate de instabilitatea articulară duce la leziunea cartilajului, când vorbim de 10, 15, 20 de ani de când un genunchi nu mai funcţionează normal. Alte cauze ar fi legate de obezitate, care ştim că duce la degradarea articulaţiilor. Marea majoritate a pacienţilor supraponderali au kilograme în plus de mulţi ani de zile, iar acestea duc la degradarea articulaţiei şi la apariţia artrozei. Ne mai putem gândi la fracturi. Există pacienţi care au fracturi periarticulare, adică în jurul articulaţiilor, cum ar fi fracturile de genunchi care, odată ce articulaţia a fost lezată şi cartilajul distrus, inevitabil vor ajunge la artroză. Şi, nu în ultimul rând, ne putem gândi la pacienţi cu o anumită predispoziţie către artroză. De exemplu cei cu picioarele crăcănate sau „în paranteze” (genu varum) sau invers, în X (genu valgum). Această tulburare statică duce la o încărcare excentrică a articulaţiei, ceea ce provoacă erodarea ei. Unora li se spune că au „genunchi de fotbalist”. Sunt acei genunchi mai micuţi, la pacienţi un pic mai crăcănaţi, cu o mecanică anormală ce nu deranjează în tinereţe, dar care ulterior peste 20-30 de ani vor avea artroză.

De regulă, problemele articulaţiilor sunt întâlnite la persoanele în vârstă. Le găsim şi la tineri, în lipsa unor traumatisme?

La tineri încep să fie din ce în ce mai frecvente, mai ales la grupa situată în jurul vârstei de 40 de ani. Sunt cauzate în principal de sedentarism. Pacienţii nu au făcut niciun tip de mişcare, stau pe scaun în jur de 8, 10, 12 ore şi acesta este modul lor de viaţă, după care la un moment dat se trezesc brusc că vor să se apuce de sport.

Acel moment duce la apariţia unor dureri articulare care, încet-încet, cu un program sportiv condus corect, dispar. O altă cauză la tineri ar putea fi durerile de boli reumatice, care şi acestea sunt mai des întâlnite şi pot duce la dureri articulare.

Poate fi prevenită artroza? Contează cât de multă mişcare facem sau ce regim alimentar avem?

Bineînţeles! Sportul trebuie să facă parte din viaţa noastră. Personal, pledez pentru sport la toate vârstele, în funcţie de capacităţile fiecăruia. Mişcarea este esenţială pentru prevenirea artrozei, a îmbătrânirii, pentru menţinerea unui tonus muscular şi psihologic adecvat şi pentru a evita kilogramele în plus, care ne fac atâta rău.

Pe cine afectează mai des, pe femei sau pe bărbaţi?

Statistica este în defavoarea femeilor. Ele sunt pe primul plan, mai ales la artroza legată de avansarea în vârstă şi de kilogramele în plus. Pe de altă parte, se observă o creştere a numărului de bărbaţi care au avut traumatisme articulare în tinereţe, aşa-zise „sportive”, pe care le-au neglijat.

De multe ori vin şi spun: „Ştiu că am meniscul rupt!” sau „Mi s-a spus că am ligamentul rupt, dar pe mine nu m-a interesat, că n-am putut să merg la medic, nu am avut timp…” şi aşa mai departe. Această neglijare a unor leziuni articulare pe termen foarte lung duce la artroză.

Cum se tratează?

E o întrebare foarte complicată pentru că tratamentele sunt extrem de numeroase şi de variate, ele depinzând de gradul artrozei. Una este să vorbim de o artroză aflată la debut, alta e să vorbim de o artroză care a distrus ireversibil întreaga articulaţie şi nu mai ai altceva de făcut decât s-o protezezi. Mai trebuie să luăm în calcul vârsta pacientului, gradul de activitate şi ce se întâmplă acolo. La început avem tratamentul non-chirurgical, care se adresează artrozei incipiente.

Pacientul trebuie să slăbească, primeşte nişte stimulente ale cartilajului articular, câteva antiinflamatoare şi se recomandă modificarea stilului de viaţă în concordanţă cu cât de mari sunt leziunile articulare. Ulterior, dacă tratamentul conservator eşuează, se trece la tratamentul chirurgical. Şi aici este o gamă variată de intervenţii. La tineri încercăm să regenerăm articulaţia. Noi am introdus conceptul de „artroplastie biologică” sau de „genunchi biologic”, prin care încercăm să refacem toate structurile articulare distruse.

Mă refer la regenerarea cartilajului cu ajutorul celulelor stem, la reconstrucţia ligamentului încrucişat anterior, evident prin artroscopie şi nu prin tehnicile clasice, la sutura meniscului sau la înlocuirea lui cu un menisc artificial, pentru a corecta toate structurile deja afectate, în ideea de a întârzia degradarea genunchiului astfel încât pacientul să nu ajungă la o artroză invalidantă la 50 de ani, pentru că dacă a ajuns la această artroză invalidantă, răspunsul este unul singur: artroplastia sau protezarea genunchiului.

Pentru celelalte grupe de vârstă, când persoanele sunt într-un stadiu mai avansat şi când artroza a distrus ireversibil genunchiul, răspunsul este artroplastia cu proteză totală de genunchi, care înlocuieşte toată această articulaţie distrusă în care „freacă os pe os” cu o articulaţie nouă de metal pe polietilenă sau metal pe un plastic ce are forma şi structura cartilajului articular.

Cât de eficiente sunt tratamentele pe bază de unguente, creme, cartilaj de rechin?

Ele pot fi eficiente numai la începutul afecţiunii. Asta înseamnă la primele semne de artroză, când cu puţine unguente, înot, cu mişcare şi aşa-zisul cartilaj de rechin poţi păcăli boala câţiva ani. De reţinut: când se decide acest tratament, pacientul trebuie să beneficieze de un consult ortopedic! Scopul nu este de a pune diagnosticul de artroză, ci de a depista dacă există factori favorizanţi care pot fi trataţi. Dacă artroza ascunde o ruptură de menisc, ortopedul poate interveni artroscopic, să rezolve meniscul şi să frâneze artroza. Sau dacă bolnavul are un genunchi nealiniat, anormal de la natură – acei genunchi strâmbi sau crăcănaţi – el poate să intervină cu o operaţie de corectare a acestei diformităţi şi să îndrepte genunchiul, iar astfel se întârzie artroza.

Cum ne dăm seama că vorbim de o problemă serioasă? Care sunt semnele care ne trimit la medic?

Primul semn care ar trebui să ne alerteze este durerea la nivelul articulaţiei, durere care apare nelegată de un traumatism imediat. Ulterior apare diminuarea mobilităţii articulare. Articulaţia nu mai este flexibilă, nu se mai îndoaie aşa cum ne aşteptăm şi se îndoaie din ce în ce mai puţin. Apare reacţia lichidiană, cunoscută popular sub numele de „apă la genunchi”. Pacientul vede şi simte că are o articulaţie dureroasă, tumefiată, mărită ca volum comparabil cu cealaltă şi nu se mai mişcă aşa cum s-a mişcat odată.

Ce presupune protezarea şi cât costă?

Din prisma serviciilor medicale private, fiecare serviciu are propriile tarife, iar acestea pot fi aflate de pacienţi de la birourile de internări. Legat de costul intervenţiei chirurgicale de protezare la stat, trebuie să ştiţi că există un program naţional de protezare. În limita fondurilor disponibile, casa de asigurări furnizează gratuit această proteză tuturor spitalelor.

Din păcate, în România, fondurile sunt întotdeauna insuficiente şi se termină undeva spre jumătatea sau aproape de sfârşitul anului. Într-un astfel de caz, pacienţii sunt nevoiţi să aştepte până la alocarea de noi fonduri între două luni şi un an, în funcţie de gravitatea bolii, tipul de proteză, serviciul în care se adresează şi experienţa serviciului respectiv.

Cât de performante sunt protezele de astăzi?

Vă pot spune că în spitalul nostru (Euroclinic – Regina Maria) s-a introdus un concept revoluţionar: proteza de genunchi personalizată. Presupune crearea unui model tridimensional al genunchiului degradat, cu ajutorul unei imagini de reconstrucţie prin RMN, apoi acest model este simulat pe un computer şi, în funcţie de reperele anatomice şi ceea ce măsoară chirurgul, se construiesc instrumente dedicate pacientului respectiv. Acestea sunt realizate în Statele Unite pentru fiecare bolnav în parte, sunt trimise în ţară şi cu ajutorul lor noi implantăm proteza de genunchi, ceea ce duce la o acurateţe mult mai mare a actului chirurgical, pierderi sangvine mai mici, dureri post-operatorii mai mici şi o supravieţuire mult mai lungă a protezei.

Ce înseamnă „o supravieţuire mai lungă a protezei”? Cât poate sta un pacient cu o proteză bună?

Rezultatele protezării, fie că vorbim de şold, fie de genunchi, aş spune că depind de trei lucruri foarte importante: pacientul, tipul de proteză şi chirurgul. Chirurgul trebuie să îşi facă treaba perfect. Proteza implantată trebuie să fie o proteză de bună calitate şi, nu în ultimul rând, alături de pacient să fie şi recuperatorul. Pacientul trebuie să îşi facă recuperarea şi să folosească proteza în condiţii normale. Dacă toate cele trei elemente – recuperarea cu proteză, chirurgul şi pacientul – lucrează împreună, supravieţuirea protezei este în jur de 15-20 de ani fără nicio problemă. De asemenea, sunt numeroase supravieţuiri de peste 20 de ani citate în literatură, ceea ce reprezintă un rezultat foarte bun.

Cât durează operaţia şi la cât timp după ea poate merge pacientul?

Operaţia de protezare durează, în medie, o oră şi jumătate în mâini antrenate, iar pacientul este capabil să se ridice din pat în 24-48 de ore şi să meargă în cadru, cu sprijin parţial pe piciorul operat.

Artroza apare şi la alte încheieturi. De exemplu, dacă apare la şold, tratamentele sunt aceleaşi?

La şold tratamentele minim-invazive sunt mult mai limitate, din păcate. Să facem aşa-numita „artroplastie biologică” este mult mai dificil. Este o articulaţie profundă, care nu-ţi permite să o abordezi atât de simplu artroscopic. De regulă, pacienţii vin în stadii avansate şi sancţiunea este întotdeauna chirurgicală prin protezarea şoldului, fie că vorbim de proteze cu ciment sau fără ciment.

Pentru că tot vorbeam de probleme ale şoldului, în urmă cu ceva timp l-aţi operat pe Cristian Radea, un tânăr diagnosticat cu tetrapareză spastică. Cu ajutorul Asociaţiei „Salvează o inimă”, Cristi a reuşit să strângă banii necesari pentru operaţie. În ce a constat intervenţia şi ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi beneficiat de ea?

Îmi amintesc foarte bine, e un caz care ne-a marcat foarte mult pe toţi. Cristi a trecut printr-un accident tragic în urma căruia a rămas paralizat la 20 de ani. El a început un program de recuperare, dar marea problemă a fost că unul dintre şolduri a fost extrem de afectat şi a dezvoltat o osificare, o acumulare de calciu gigantă, de aproximativ 30-40 de centimetri, care i-a blocat întregul şold. Practic, şoldul era fixat în poziţie orizontală şi Cristian nu se putea ridica să stea în fund, la marginea patului, sau într-un scaun cu rotile. După ce a consultat diverse servicii de ortopedie care i-au pus indicaţia de protezare, a venit şi la noi pentru acelaşi lucru. Noi însă am riscat şi cred că am făcut bine.

Am considerat că extragerea acestei osificări reprezintă soluţia, pentru că dacă am fi protezat acest şold, proteza ar fi fost nefuncţională deoarece această platoşă de os bloca practic piciorul şi n-ar fi fost niciun rezultat. În urma unei chirurgii de anvergură, care a durat ore bune şi s-a soldat cu o sângerare zdravănă, am reuşit şi am excizat toată osificarea şi am redat mobilitatea şoldului. Mi-amintesc chipul lui Cristi şi fericirea lui… Mi-a spus că pentru prima oară, după câţiva ani, reuşeşte să stea în fund la marginea patului şi într-un scaun. Mi-am dat seama atunci cât de norocoşi suntem noi, cei sănătoşi, care nici nu apreciem ceea ce avem.

Unde vă găsesc pacienţii care au nevoie de ajutorul dumneavoastră?

Mă găsesc atât la Spitalul Euroclinic – Regina Maria, un spital privat unde îmi desfăşor cel puţin jumătate din activitate, dar mai sunt şi la Spitalul public „Sfântul Pantelimon”, unde sunt implicat şi în activitatea didactică pentru antrenarea studenţilor şi a rezidenţilor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.