Guvernul Cioloș lansează Strategia Națională Anticorupție!

0

Corupția, coroborată cu indiferența, poate să ucidă literalmente, a declarat premierul Dacian Cioloș, marți, în deschiderea dezbaterii publice privind noua Strategie Națională Anticorupție.

„Corupția ucide! Vă amintiți de acest slogan, în urmă doar cu câteva luni, și iată că vedem astăzi, în multe situații: corupția coroborată cu indiferența — și e important să subliniem acest lucru — poate să ucidă literalmente. Am văzut cazuri în sănătate, și poate să ucidă social prin alienare, atunci când aceste ingrediente — corupția și indiferența — le întâlnim în educație (…). Ca să dau doar două exemple din două domenii în care există un sentiment clar în societate că avem nevoie de reformă, dar avem impresia că această reformă trebuie să vină doar din partea statului sau a Guvernului”, a spus premierul Dacian Cioloș, la dezbaterea organizată la Palatul Victoria.

Cioloş a precizat că atât în sănătate, cât și în educație trebuie luate măsuri politice, dar este nevoie și de o schimbare de atitudine.

„Pot să vă asigur că în ambele domenii — și în sănătate și în educație — trebuie luate măsuri politice sau guvernamentale ferme, dar în ambele domenii, fără o schimbare de atitudine din partea noastră, ca beneficiari ai serviciilor publice din sănătate și din educație, nu o să reușim să eliminăm nici corupția și mai ales indiferența”, a afirmat Cioloș.

Aplicarea Strategiei Naționale Anticorupție nu este opțională, a subliniat premierul Dacian Cioloș. „Din perspectiva noastră, aplicarea măsurilor din strategie nu este una opțională. Această strategie vizează toate instituțiile publice, de la vârful administrației publice centrale până la baza administrației publice locale, și (…) această strategie va fi adoptată în așa fel încât ea să poată să fie urmărită în aplicarea ei”, a precizat Cioloș, în deschiderea dezbaterii publice privind noua Strategie Națională Anticorupție, organizată de Ministerul Justiției și Cancelaria prim-ministrului.

Premierul Dacian Cioloş a declarat că modificarea legislaţiei şi eficienţa justiţiei nu sunt suficiente pentru eliminarea corupţiei atâta vreme cât oamenii continuă să dea bani la ghişeu sau să strecoare bani în buzunarul medicului.

Dacian Cioloş a spus, în deschidrea dezbaterii care are loc la Palatul Victoria, că România trebuie să treacă de la o democraţie pasivă la una participativă şi că, după câteva luni ca premier, este mai convins ca niciodată că este nevoie de o schimbare de atitudine a beneficiarilor de servicii publice, simpla modificare a legilor şi buna funcţionare a instituţiilor justiţiei nefiind suficiente.

Cioloş a afirmat că, atâta vreme cât românii încă dau bani la ghişeu sau strecoară bani în buzunarul medicului, orice măsură la nivelul politic nu va duce la eliminarea corupţiei.

„Atât timp cât, încă după douăzeci şi ceva de ani, după ce am trecut la democraţie încă mai facem diferenţa – ăsta e sentimentul meu personal – între ce e al meu e al meu şi am grijă şi ce e al statului e al tuturor deci pot să bag mâna până la cot pentru că nu e responsabilitatea mea, câtă vreme încă mai trenează în societate mentalitatea aceasta putem lua orice decizii la nivel guvernamental pentru că ele nu o să-şi facă efectul. Aici mă gândesc de la atenţia pe care o acordăm la ghişeu -până la bani strecuraţi în buzunarul medicului – cu sau fără voia lui – aici vorbesc de atitudinea noastră a fiecăruia până la corupţia din marile proiecte de infrastructură. Fiecare act de corupţie slăbeşte statul român şi ne îndepărtează de o societate sănătoasă”, a declarat premierul.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.