Festivalul de Film Studențesc HyperFest, la debut

0

Pelicula „Dublu”, debutul în lungmetraj al regizoarei Catrinel Dănăiață, a deschis oficial, miercuri, Festivalul Internațional de Film Studențesc HyperFest, la Cinema Europa din Capitală.

Ediția din acest an a festivalului, care se va desfășura până pe 30 octombrie, aduce în atenția publicului cinci lungmetraje și peste 12 ore de proiecții cu scurtmetraje românești și internaționale. De asemenea, în cele cinci zile ale festivalului, doritorii vor putea participa la masterclass-uri susținute de personalități reprezentative din industria filmului, informează Agerpres.

„Ne face o deosebită plăcere să deschidem cea de-a XV-a ediție a Festivalului de Film Studențesc, care în acest an are un subtitlu și se numește HyperFest”, a declarat președintele festivalului, Vlad Leu.

El a spus că evenimentul este dedicat, în special, studenților de la Arte din domeniul cinematografic, fiind, în același timp, „un exercițiu pentru viitorii profesioniști în a-și face mâna, precum și un spațiu în care activitatea didactică devine complementară”.

Avram Iclozan, unul dintre organizatorii festivalului, a declarat că pentru ediția din acest an au fost vizionate peste 170 de filme.

„Au fost peste 170 de filme vizionate de un juriu format din foști studenți și profesori, precum și o parte dintre organizatori. Toți au acordat niște note, iar la final s-a făcut o medie. Ce a fost de la 7,50 în sus au intrat în competiție. Ar fi putut fi vizionate chiar mai multe, dar nu ne mai permitea timpul. Pentru filmele care nu au mai ajuns să fie selectate în competiție, vom avea duminică o oră și jumătate dedicată studenților din Hyperion și filmelor lor”, a precizat Avram Iclozan.

Pe perioada festivalului vor avea loc și o serie de masterclass-uri susținute de profesioniști din domeniu: regizorul Napoleon Helmis, actrița Dorotheea Petre, scenaristul Radu Nicoară și Cristian Toporan.

„I-am ales pe ei pentru că vin ca o completare la programa școlară discutată în mod normal la facultate și să sporim interesul și cunoștințele studenților care vor să vină și să ia parte la aceste workshopuri și masterclass-uri. Am vrea să se discute fix temele care uneori sunt evitate la facultate, din lipsă de timp sau din cauza programei care este poate strictă. Noi aici încercăm să acoperim ce nu se discută în mod normal la cursurile facultăților de film”, a mai spus Avram Iclozan.

Scurtmetrajele prezentate publicului vor fi premiate de un juriu format din Catrinel Dănăiață — regizor și profesor la Facultatea de Arte Hyperion, Pătru Păunescu — director de imagine, Anemona Niculescu — actriță și profesor la Facultatea de Arte Hyperion, Radu Potcoavă — regizor și scenarist și Andrei Chiriac — regizor.

Intrarea la toate evenimentele din festival este liberă.

Organizatorii Festivalului Internațional de Film Studențesc — HyperFest sunt Universitatea Hyperion, Paradox Film și Dinadins.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.