Educația, una dintre temele centrale ale campaniei lui Iohannis

Educația va fi una dintre temele centrale ale campaniei electorale a lui Klaus Iohannis pentru prezidențiale, după cum a precizat acesta sâmbătă la Râmnicu Vâlcea, în cadrul Delegației Permanente a PNL.

„Educația va fi tema centrală pentru mine și datorită faptului că sunt dascăl și, mai ales, datorită faptului că dacă România are o șansă mare de a deveni performantă în sec. XXI, aceasta este educația. Avem copii dotați, foarte deștepți și pe tema asta o să am foarte multe teme pentru a găsi soluții, ca după 12 ani de școală să nu avem jumătate din copii în afara țării. Prin oferta mea sper să îi conving pe tineri să vină la vot, tinerii sunt o țintă predilectă pentru mine, nu doar din cauza faptului că tinerii nu votează, ci pentru faptul ei sunt viitorul României”, a spus Iohannis.
Totodată, liderul PNL a menționat că va exista o campanie puternică pe rețelele de socializare. „Avem o campanie pregătită și on-line, dar indiferent dacă vom avea o campanie bună pe facebook și pe alte rețele de socializare sau în teren, important este ca fiecare să ducă vestea mai departe. Asta este prima regulă să voteze pe cel care a demonstrat că a făcut ceva pentru România”, a mai spus Iohannis.
Klaus Iohannis a fost prezent sâmbătă la Râmnicu Vâlcea alături de conducerea ACL la reuniunea Delegației Permanente a PNL Vâlcea.
Tot sâmbătă, Iohannis a răspuns invitației primarului orașului Brezoi, Robert Schell, membru al Forumului Democrat al Germanilor din România, de a participa la festivalul „Târgul Lotrilor”. AGERPRES/(AS-Liviu Popescu, editor: Antonia Niță)

Citește și

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.