Liga I: Steaua București, la prima înfrângere din acest sezon

Steaua București, campioana en titre, a fost învinsă pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0) de formația Ceahlăul Piatra Neamț, într-o partidă din cadrul etapei a 5-a a Ligii I de fotbal, disputată sâmbătă seara.

Fără mai mulți jucători de bază, menajați de antrenorul Constantin Gâlcă în vederea returului cu campioana Bulgariei, Ludogoreț Razgrad, din play-off-ul Ligii Campionilor, Steaua a făcut o primă repriză modestă, în fața celor aproximativ 3.500 de spectatori prezenți în tribune stadionului din bulevardul Ghencea.
După pauză, Ceahlăul a reușit deschiderea scorului, prin Achim, care a preluat balonul în careul stelist și l-a învins cu un șut la colțul lung pe portarul Niță, intrat în joc în minutul 36, în locul lui Arlauskis, care a acuzat probleme musculare.
Steaua, liderul clasamentului, suferă astfel primul său eșec din noua ediție a Ligii I, după patru victorii consecutive, în timp ce Ceahlăul obține al doilea succes din acest sezon, de la debutul căruia a mai înregistrat un egal și două înfrângeri.

Roș-albaștrii au încheiat meciul cu doi jucători mai puțin pe teren, după eliminările lui Filip și Chipciu, din finalul jocului, pentru cumul de cartonașe galbene. AGERPRES (AS — editor: Mihai Dragomir)

Citește și

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.