Probleme noi la Malaysia Airlines
Piloții unui avion al companiei Malaysia Airlines care avea ca destinație Japonia au fost nevoiți să se întoarcă din motive de siguranță, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul internațional din Kuala Lumpur, a declarat duminică un reprezentant al companiei, relatează DPA.
Reprezentantul companiei a declarat că zborul MH70, care trebuia să ajungă pe aeroportul internațional Narita din Tokyo, a decolat sâmbătă dimineața din Kuala Lumpur, dar la numai câteva minute după decolare, avionul a făcut cale întoarsă.
„Avionul a aterizat în siguranță la revenirea sa (pe aeroportul din Kuala Lumpur), iar pasagerii a fost transferați la un alt avion și au putut ajunge la destinație în aceeași zi”, a spus reprezentantul companiei, sub rezerva anonimatului.
Incidentul survine în momentul în care compania încearcă să-și revină după două tragedii aeriene de proporții în interval de numai cinci luni. La 8 martie, zborul MH370 având ca destinație Beijing a dispărut de pe radare la o oră după ce a decolat din Kuala Lumpur și s-ar fi prăbușit în ocean, însă epava avionului nu a fost găsită nici până acum. La 17 iulie, zborul MH17 care efectua ruta Amsterdam-Kuala Lumpur s-a prăbușit în estul separatist al Ucrainei, vehiculându-se ipoteza că aparatul de zbor a fost lovit de o rachetă trasă de insurgenți proruși.
Cmentariile sunt închise