Nordul Israelului, vizat de rachete lansate din Liban

 

O rachetă lansată de pe teritoriul Libanului a căzut luni seara în nordul Israelului, a anunţat armata israeliană, fără a oferi informaţii despre posibile victime în urma acestui tir, relatează AFP.

„Cel puţin o rachetă lansată din Liban a căzut în nordul Israelului”, a afirmat armata pe contul său de Twitter. Militarii israelieni au ripostat cu tiruri în direcţia de unde a fost lansat proiectilul, au declarat surse din domeniul securităţii.

Sâmbătă seara, o altă rachetă lansată din Liban a lovit nordul Israelului. Tirul, care nu a fost revendicat până în prezent, nu a provocat victime sau pagube materiale.

La mijlocul lui iulie, cel puţin trei rachete au aterizat în nordul Israelului, fără a provoca victime.

 

Citește și

Cmentariile sunt închise