Reducerea CAS, adoptată cu scandal de senatori

 

Senatul a dezbătut, luni, solicitarea de reexaminare a legii privind reducerea CAS la angajator, respingând cererea de reexaminare transmisă de preşedintele Traian Băsescu. De asemenea, senatorii urmau să discute, tot luni, proiectele privind amnistierea pensionarilor şi a mamelor care au primit sume necuvenite din vina funcţionarilor, adoptate de Guvern în 19 august.

Senatorii au adoptat, luni, în sesiune extraordinară, proiectul de lege care prevede reducerea CAS cu 5% la angajator în varianta trimisă la promulgare, ei respingând, în acest sens, cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu, informează Mediafax.

Proiectul de act normativ a fost adoptat cu 96 voturi ”pentru”, un vot ”împotrivă” şi două abţineri, iar cererea de reexaminare a fost respinsă. Pentru a grăbi intrarea în vigoare a proiectului de lege care prevede reducerea CAS cu 5% la angajator, parlamentarii au decis să se întrunească în ultima săptămână înainte de începerea sesiunii de toamnă pentru a dezbate acest proiect de act normativ, trimis Parlamentului de către preşedintele Traian Băsescu pentru a fi reexaminat „din punct de vedere al oportunităţii”.

La rândul lor, senatorii au depus o coroană de flori, luni, în plenul Senatului, ei spunând că vor să constate astfel ”decesul economiei româneşti”.

Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu.”PNL a propus anul trecut ca de la 1 ianuarie 2014 să avem o cotă diminuată cu 5% a CAS. Guvernul Ponta a negociat cu BM, cu FMI, cu toată lumea, şi cu Uniunea Europeană şi ne-a spus: numai de la 1 iulie. Nu se poate de la 1 ianuarie, se poate de la 1 iulie. Am aşteptat de la 1 iulie, am aflat că nu se poate, se poate din octombrie. Între timp, am avut surpriza să vedem cum economia românească capotează, cum am ajuns de la creştere economică la scădere. Am avut surpriza să vedem, doamna ministru, decesul economiei româneşti”, a spus Atanasiu, adresându-i-se ministrului de Finanţe, Ioana Petrescu.

Senatorul PNL a menţionat că pentru acest ”deces” îl ”onorează” pe ministrul Finanţelor pentru a-i transmite premierului o coroană de flori ”care să constate decesul” economiei. ”Vă propun ca momentul de reculegere să-l ţină poporul român în luna noiembrie, la alegeri”, a mai spus Atanasiu.

În acest timp, senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a adus la tribuna Senatului o coroană de flori roşii pe care a depus-o în faţa băncii rezervate invitaţilor din partea Guvernului.

El a menţionat că grupul parlamentarilor PNL votează pentru proiectul de lege care stabileşte reducerea CAS cu 5%.”Astăzi am asistat pentru prima dată în viaţa politică post-decembristă din România la o recunoaştere a unui membru dintr-un guvern socialist pentru guvernarea liberală. Am aflat de la doamna ministru că singurul lucru de care s-au bucurat investitorii străini care au venit în România a fost cota unică de 16%”, a mai spus Atanasiu.

La dezbaterile asupra proiectului de lege a participat ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, care a prezentat beneficiile actului normativ. Ea a lăudat şi introducerea cotei unice.

Comisia de buget-finanţe a Senatului a adoptat, luni, un raport de admitere la proiectul de lege privind reducerea CAS la angajator, respingând cu unanimitate de voturi cererea de reexaminare a legii, transmisă de preşedintele Traian Băsescu.

Propunerea privind respingerea cererii de reexaminare a primit votul favorabil al tuturor senatorilor din comisie, deşi PNL şi PDL au criticat în dezbatere lipsa surselor de finanţare pentru această reducere cu cinci puncte procentuale a contribuţiilor sociale la angajator.

Citește și

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.