Gâlcă se aşteaptă la un meci incendiar la Sofia
Tehnicianul formaţiei Steaua, Constantin Gâlcă, a declarat, marţi, că meciul cu Ludogoreţ Razgrad de la Sofia, din manşa secundă a play-off-ului Ligii Campionilor, va fi mai greu ca la Bucureşti, apreciind că echipa bulgară va risca mai mult.
„A început să miroasă a Champions League, lucrul acesta ne bucură. Meciul va fi mult mai dificil ca la Bucureşti, Ludogoreţ va risca mai mult. Sperăm ca noi, la finalul jocului, să ne calificăm. Sperăm să ne creăm multe ocazii şi să le concretizăm. Steaua va merge să atace, să-şi creeze ocazii de gol, este foarte important să marcăm. Este un lucru pozitiv pentru noi că ne sprijină fanii echipei ŢSKA Sofia. Noi am făcut un meci foarte bun şi nu i-am lăsat să se exprime la adevărata lor valoare la Bucureşti. Suntem optimişti, vrem să câştigăm meciul, chiar dacă şi un egal ne avantajează”, a declarat Gâlcă, informează Mediafax.
Tehnicianul stelist a afirmat că Arlauskis şi Tănase se recuperează şi va decide după antrenamentul oficial dacă pot fi folosiţi.
Mijlocaşul Nicolae Stanciu consideră că meciul va fi greu, dar steliştii sunt pregătiţi să se califice. „Va fi un meci greu, diferit faţă de cel de la Bucureşti. Ne dorim să dominăm meciul, suntem concentraţi pentru acest lucru. Ne dorim să ieşim victorioşi şi să ne bucurăm împreună. Pentru mine nu este important cine va marca, important este ca echipa să joace bine şi să ne calificăm. I-am simţit foarte puternici, au echipă bună, dar noi vrem să alergăm mai mult, să ţinem mingea mai mult şi sigur ne vom bucura la final”, a spus Stanciu.
Partida Ludogoreţ Razgrad – Steaua Bucureşti, din manşa secundă a play-off-ului Ligii Campionilor, se va disputa miercuri, de la ora 21.45, pe stadionul Vasil Levski din Sofia. În tur, Steaua s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 1-0.
Cmentariile sunt închise