CFR va plăti daune mai mari călătorilor răniți
CFR va plăti daune de 190.000 de euro călătorilor răniţi sau familiei celor care mor în urma unui accident feroviar. Suma este de peste două ori mai mare decât până acum, când limita de despăgubiri se ridica la 75.000 de euro.
Modificarea, adoptată prin ordonanţă de Guvern, nu rezolvă însă şi problema timpului în care sunt recuperaţi aceşti bani. Potrivit specialiştilor, călătorul rănit sau, în caz de deces, familia acestuia trebuie să se lupte luni de zile în instanţă pentru a intra în posesia banilor.
Potrivit legii, banii se dau toţi odată sau sub forma unei rente anuale, celor care depindeau financiar de omul care a murit. În cazul rănirii călătorilor, daunele cuprind cheltuielile necesare, în special cele pentru tratament, pentru transport şi pentru recuperarea pierderilor cauzate de incapacitatea de muncă.