Senatul a fost de acord cu amnistierea mamelor și pensionarilor

Senatul a adoptat, luni, proiectele de lege privind amnistierea pensionarilor şi a mamelor care au primit sume necuvenite din vina funcţionarilor, informează Mediafax.

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege iniţiat de Guvern care prevede amnistierea fiscală a mamelor care au primit indemnizaţii pentru creşterea copilului calculate greşit şi a votat un amendament prin care Guvernul va da înapoi banii deja restituiţi de părinţi, în 5 ani, începând cu 1 ianuarie.

Proiectul de lege pentru modificarea OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlul de indemnizaţie pentru creşterea copilului a fost adoptat  în plenului Senatului  cu 123 de voturi „pentru” şi 2 abţineri.

Potrivit proiectului, doar mamele care au primit indemnizaţii pentru creşterea copilului calculate greşit vor fi amnistiate, nu şi cele care au folosit documente eliberate cu nerespectarea legii sau care au declarat lucruri neconforme realităţii.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.