Iohannis și Blaga s-au plâns la ”Înalta Poartă”

0

Liderii ACL, Klaus Iohannis şi Vasile Blaga, s-au întâlnit marţi cu ambasadorii statelor Uniunii Europene la Bucureşti, au declarat miercuri pentru MEDIAFAX surse din PNL, conform cărora discuţia a vizat OUG privind migraţia aleşilor locali.

Discuţia a vizat adoptarea de către Guvern a ordonanţei de urgenţă privind migraţia aleşilor locali, precum şi acuzaţiile ACL de fraudare a alegerilor prezidenţiale, au relatat sursele citate.

Contactată de MEDIAFAX, Alina Gorghiu, purtătorul de cuvânt al PNL, nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informaţia.

”Eu nu comentez întâlniri care nu sunt întâlniri publice. Preşedintele Klaus Iohannis se vede în mod constant cu partenerii externi şi cu reprezentanţii statelor Uniunii Europene în România. Dar nu comentăm întâlniri care nu sunt publice”, a afirmat Gorghiu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.