A început summitul NATO de la Newport!

0

 Summitul NATO se deschide, joi, la Newport (Marea Britanie) pe fondul tensiunilor cu Rusia, acuzată de agresiune militară în Ucraina, în timp ce presiunea se accentuează asupra Moscovei, Parisul luând decizia de a suspenda livrarea unei nave de război.

Într-un context internaţional exploziv, summitul care se deschide la sfârşitul dimineţii, în prezenţa a 60 de şefi de stat şi de Guvern, va aborda şi alte crize, în special cea creată de gruparea Stat Islamic în Irak şi Siria, a cărei ameninţare este din ce în ce mai presantă, informează Mediafax.

La o zi după decapitarea unui al doilea jurnalist american, lupta împotriva acestei organizaţii jihadiste violente va domina dineul şefilor de stat joi seara, iar constituirea unei coaliţii pentru combaterea SI, dorită de americani, va face obiectul unor reuniuni cu ocazia summitului. „Cei care i-au asasinat pe James Foley şi Steven Sotloff în Siria ar trebui să ştie că Statele Unite îi vor face să dea socoteală, indiferent de cât timp va fi nevoie”, a promis miercuri secretarul de Stat american John Kerry.

Ucraina, unde situaţia s-a deteriorat odată cu participarea militarilor ruşi la lupte alături de rebelii separatişti, va face obiectul unei prime reuniuni chiar înainte de deschiderea summitului dintre preşedintele Petro Poroşenko şi liderii american, britanic, german, francez şi italian.

Poroşenko îi va informa cu această ocazie pe omologii săi cu privire la „evaluarea” sa privind „situaţia pe teren şi discuţiile sale cu preşedintele (rus Vladimir) Putin”, potrivit unei surse guvernamentale britanice.

În timp ce ţările membre ale Alianţei vor să îşi afişeze hotărârea şi unitatea în faţa Rusiei, Moscova a încercat miercuri să preia controlul prezentând un plan de soluţionare a conflictului din Ucraina, calificat drept „praf în ochi” de Kiev şi întâmpinat cu cea mai mare prudenţă de occidentali, în frunte cu preşedintele Barack Obama.

Rusia, ameninţată de noi sancţiuni europene, care ar putea fi anunţate vineri, este sub presiune: într-o lovitură de teatru înaintea summitului, Parisul a anunţat suprimarea livrării extrem de controversate a unei nave de război Mistral, o măsură pe care a refuzat să o adopte până în prezent.

În cazul în care consecinţele financiare riscă să fie grele pentru Franţa, estimate la aproximativ un miliard de euro, suprimarea emblematicului contract Mistral (un contract fără precedent încheiat în 2011 între Paris şi Moscova) este „evident dezagreabilă” pentru Rusia, a recunoscut un ministru adjunct al Apărării, Iuri Borisov.

Joi după-amiază, reuniunea comisiei NATO-Ucraina va fi o ocazie pentru cei 28 de lideri ai Alianţei să-şi enunţe solemn solidaritatea cu această ţară, în centrul celei mai grave crize dintre Moscova şi occidentali de la sfârşitul Războiului Rece.

În cadrul unei vizite, miercuri, în Estonia, destinată reasigurării ţărilor baltice, preşedintele american Barack Obama a cerut Alianţei să susţină „fără ambiguitate” Ucraina şi să îşi „ia angajamente concrete pentru a ajuta la modernizarea şi consolidarea forţelor sale de securitate”.

El a înfipt şi mai tare cuţitul în rană într-un editorial comun cu David Cameron publicat joi în The Times: „Trebuie să susţinem dreptul Ucrainei de a-şi alege propriul viitor democratic şi să ne continuăm eforturile pentru a consolida mijloacele Ucrainei”.

Nimic nu obligă NATO să apere Ucraina, care nu este membră a Alianţei, dar occidentalii au promis să susţină armata acesteia prin programe de modernizare în ceea ce priveşte logistica, apărarea cibernetică, îngrijirile acordate soldaţilor răniţi şi comandamentul. Nicio livrare de arme nu este avută în vedere în pofida apelurilor Kievului în acest sens.

Vineri, liderii occidentali vor adopta un plan de reacţie (Readiness action plan, RAP) care va permite creşterea rapidităţii de mobilizare a trupelor în caz de criză şi va include câteva mii de militari. Acesta se vrea un răspuns strategic şi militar al alianţilor la numeroase crize care destabilizează zonele imediat învecinate, precum Ucraina dar şi Orientul Mijlociu.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.