Boala ”limbii albastre” se extinde

0

Până joi la prânz,  “boala limbii albastre”  situa județul Prahova  pe primul loc în ţară la capitolul mortalităţi, informează AM Press.

Dintre cele 60 de animale afectate de boală, 20 au decedat deja, cu 6 în plus faţă de ziua precedentă, conform statisticii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). În plus, celor şase judeţe în care au fost diagnosticate asemenea focare li s-au adăugat: Ilfov, Olt, Bacău, Dolj, Botoşani şi Vaslui. Ca atare, numărul animalelor afectate de boală a crescut de la 198 la 347, iar al celor decedate de la 21 la 32, iar numărul județelor în care a fost semnalată boala a ajuns la 12..
Într-un asemenea context, a fost convocat, joi, Consiliul Ştiinţific al ANSVSA (format din specialişti ai instituţiei şi membri corespondenţi ai Academiei), pentru a analiza evoluţia bolii, măsurile întreprinse de ANSVSA şi conduita care trebuie urmată. Între subiectele discutate a fost şi acela referitor la oportunitatea vaccinării împotriva acestei boli a tuturor animalelor receptive din ţară, “cei prezenţi ajungând la concluzia că este o măsură utilă şi benefică”.

Ca urmare, după realizarea unei analize de risc, va fi demarată o campanie de vaccinare la nivel naţional, în primăvara anului următor. De asemenea, s-a analizat şi posibilitatea ca, în exploataţiile comerciale de bovine de lapte, să se realizeze vaccinarea chiar de acum. Boala nu se transmite la om, dar se manifestă deosebit de periculos la animale.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.