Jackie Chan şi Ziyi Zhang, în România la Zilele Filmului Chinezesc
Actorii Jackie Chan şi Ziyi Zhang îşi lansează în România cele mai recente lungmetraje, „Zodiacul Chinezesc”, respectiv „The Grandmaster”, la Zilele Filmului Chinezesc, informează un comunicat.
Peste numai o săptămână, Jackie Chan va veni la Bucureşti, la invitaţia Administraţiei de Presă, Publicitate, Radio, Televiziune şi Cinematografie din China şi a Casei Româno-Chineze, pentru a deschide evenimentul Zilele Filmului Chinezesc şi pentru a-şi lansa filmul „Zodiacul Chinezesc”, pe care l-a regizat şi în care interpretează şi rolul principal. Evenimentul de lansare va avea loc la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City, informează Mediafax.
„Zodiacul Chinezesc”, un film de acţiune, a avut un succes deosebit în Asia, realizând, la un an de la lansarea sa pe marile ecrane, un profit de 1,8 milioane de dolari, numai în această parte a lumii.
Jackie Chan a stabilit un record mondial Guinness în filmul „Zodiacul Chinezesc”, pentru „cele mai multe funcţii într-un singur film atribuite unei singure persoane”. Chan este responsabil pentru 15 dintre cele mai importante funcţii, inclusiv cele de regizor, producător, actor, coregraf şi compozitor, doborând în felul acesta recordul anterior de 11 credite, deţinute de Robert Rodriguez. O vreme s-a speculat că „Zodiacul Chinezesc” va marca şi finalul carierei de actor a lui Jackie Chan. Însă, într-un interviu prilejuit de lansarea filmului în Marea Britanie, actorul a mărturisit că are prea multe proiecte cinematografice care îl aşteaptă pentru a renunţa la carieră, specificând că intenţionează chiar să realizeze o continuare a peliculei „Zodiacul Chinezesc”.
De asemenea, Ziyi Zhang, actriţa din filmul „Memoriile unei gheişe”, va veni şi ea în România alături de Jackie Chan la evenimentul de deschidere a Zilelor Filmului Chinezesc, pe 11 septembrie, la invitaţia Administraţiei de Presă, Publicitate, Radio, Televiziune şi Cinematografie din China şi a Casei Româno-Chineze. Ziyi Zhang îşi va promova în România cel mai recent lungmetraj al său, „The Grandmaster”, de Wong Kar Wai, una dintre cele cinci pelicule ce vor fi proiectate la Zilele Filmului Chinezesc.
Una dintre cele mai apreciate actriţe ale momentului în China, Ziyi Zhang a avut prima sa apariţie într-un film american în 2001, în pelicula „Ora de vârf/ Rush Hour”, unde a jucat chiar alături de Jackie Chan.
După acest moment, a devenit din ce în ce mai cunoscută, a făcut parte, în 2006, din juriul Festivalului de la Cannes şi s-a implicat de-a lungul timpului în acţiuni filantropice, fiind una dintre ambasadoarele Jocurilor Paralimpice, alături de Nadia Comăneci.
Actriţa Ziyi Zhang mai este cunoscută publicului din România pentru rolurile din premiatul „Tigru şi Dragon”, de Ang Lee, şi din filmul „Memoriile unei gheişe”, de Rob Marshall, pentru care a fost nominalizată la premiile Globul de Aur şi BAFTA.
2014 coincide cu cel de-al 65-lea an de când s-au stabilit relaţii diplomatice între China şi România. „Administraţia de Presă, Publicitate, Radio, Televiziune şi Cinematografie din China şi Casa Româno-Chineză doresc, prin aducerea în România a lui Jackie Chan şi Ziyi Zhang, să crească interesul românilor faţă de tradiţiile şi valorile chineze. Organizarea Zilelor Filmului Chinezesc a devenit realitate după ce Casa Româno-Chineză a propus Ambasadei Republicii Populare Chineze în România promovarea valorilor artistice ale cinematografiei chineze în ţara noastră”, a declarat director general al Casei Româno-Chineze, Ecaterina Vanea.
Evenimentul Zilele Filmului Chinezesc în România va fi organizat de Casa Româno-Chineză şi Ministerul Culturii, în colaborare cu Ambasada Republicii Populare Chineze la Bucureşti şi Administraţia de Stat pentru Presă, Publicaţii, Radio, Film şi Televiziune din China, în perioada 11 – 22 septembrie, în Bucureşti, Craiova şi Arad.
În Capitală, evenimentul Zilele Filmului Chinezesc se va desfăşura între 11 şi 18 septembrie, la cinematograful Union, deschiderea urmând să aibă loc la Grand Cinema Băneasa.
Lungmetrajul care va deschide Zilele Filmului Chinezesc este „Zodiacul Chinezesc/ CZ12”, regizat de Jackie Chan. Programul festivalului mai include filmele „Beijing Love Story”, de Chen Sicheng, „The Flying Swords of Dragon Gate”, de Tsui Hark, şi „Full Circle”, de Zhang Yang.
Jackie Chan, născut în 1954, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai iubiţi actori originari din Hong Kong, reuşind să-şi construiască o carieră de succes în filmele cu arte marţiale. În 2002, a câştigat un premiu Taurus pentru întreaga carieră la World Stunt Awards (Oscarurile în domeniul cascadoriilor) şi în acelaşi an a primit o stea pe Walk of Fame. De asemenea, a câştigat un premiu MTV Movie pentru întreaga carieră, în 1995, şi alte două premii MTV Movie pentru rolurile din prima şi a doua parte a seriei „Ora de vârf/ Rush Hour”. În 1999, a fost numit actorul anului la Hollywood Film Festival.
Printre filmele în care a jucat se numără „Fracul magic”, „Ocolul Pământului în 80 de zile”, seria „Ora de vârf”, „Spionul din vecini”, „Karate Kid” şi a asigurat vocea Maimuţei în seria „Kung Fu Panda”.