Teamnet, Campion Național la European Business Awards

0

 

Grupul Teamnet, unul dintre primii trei integratori locali de IT&C, a fost desemnat Campion Național pentru România la European Business Awards și este singura companie autohtonă nominalizată la categoria “The BP Target Neutral Growth Strategy of the Year”.

European Business Awards, competiție de prestigiu desfășurată anual la nivel european, cu sprijinul liderilor din business și reprezentanților din mediul academic, politic și mass media din toată Europa, se află la cea de-a opta ediție și a atras anul acesta peste 24.000 de concurenți din mediul de business, companii cu activități în 33 de țări europene. În total, 709 de organizații din toată Europa au fost desemnate Campioni Naționali și au intrat în cea de-a doua etapă a competiției, dintre care 10 sunt din România.

Principalele criterii de selecție a Campionilor Naționali sunt succesul dovedit prin performanțele financiare și de business, inovația și etica în afaceri. Teamnet a înregistrat o dezvoltare accelerată raportând o cifră de afaceri de 71 milioane euro pentru 2013, în creștere cu 35% față de rezultatele de peste 53 milioane euro înregistrate în anul precedent. Progresul excepțional se datorează pașilor importanți făcuți de Teamnet în ultimii ani către transformarea într-un grup regional axat pe dezvoltarea de proiecte de anvergură, cu impact major asupra societății. Totodată, inovaţia stă la baza activităților Teamnet, compania investind peste 10% din cifra de afaceri în proiecte de cercetare şi dezvoltare. Grupul este recunoscut pe piață şi pentru investiţiile semnificative în dezvoltarea tehnologiei Cloud, perfectarea tehnologiei GIS (Geographic Information System) pe care o operează, dezvoltarea centrului de Business Process Outsourcing şi dezvoltarea tehnologiei UAV (Unmanned Aerial Vehicle).

„Suntem onorați să reprezentăm România la European Business Awards, în calitate de Campion Național al României. Teamnet a făcut pași strategici importanți în ultimii ani pentru evoluția fiecărei companii din grup, a industriei locale de IT&C și a întregii societăți, aspirând mereu către inovație. Nominalizarea Europen Business Awards la categoria “The BP Target Neutral Growth Strategy of the Year” pentru creșterea accelerată a grupului și rezultatele excepționale ne confirmă potențialul Teamnet atât în România, cât și în regiune, și ne dă încredere să continuăm cu planuri la fel de ambițioase și obiective remarcabile și în următorii ani. Planurile noastre strategice pentru următorii patru ani se vor concentra pe extinderea pe piețe internaționale importante, în care putem dezvolta proiecte de anvergură și să inovăm continuu, în folosul societății”, susţine Bogdan Padiu, CEO Teamnet Group.

La categoria “The BP Target Neutral Growth Strategy of the Year”, European Business Awards evaluează și nominalizează acele companii care dovedesc o strategie organică amplă de creștere la nivel național, dar și regional, și au rezultate remarcabile la nivelul vânzărilor și cotei de piață.

Adrian Tripp, CEO al European Business Awards: “Felicităm Teamnet pentru realizarea de a fi desemnat Campion Național și le dorim succes în etapa următoare. An de an, competiția devine tot mai strânsă, iar numărul companiilor înscrise tot mai ridicat. Cu un număr de peste 24.000 de organizații concurente și un record de 709 companii nominalizate Campioni Naționali, ediția din acest an a European Business Awards se dovedește cea mai competitivă de până acum.”

În etapa următoare a competiției, un juriu prestigios compus din lideri de business din toată Europa, reprezentanți ai mediului academic și antreprenori, va evalua materialele video de prezentare a Campionilor Naționali, desemnând câștigătorii râvnitului premiu “Ruban d’Honneur” și totodată finaliștii European Business Awards 2014/15.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.