Liderii PNL, la o bere, ca băieții

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a ieşit, sâmbătă, în centrul vechi al Braşovului, la o bere cu liderii ACL, la Festivalul Oktoberfest, fiiind însoţit de edilul oraşului, democrat-liberalul George Scripcaru, preşedintele PDL, Vasile Blaga, şi preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu.

După reuniunea aleşilor locali ai ACL, primarul Braşovului l-a invitat pe Iohannis, prezidenţiabilul PNL şi PDL, la o plimbare în centrul vechi al oraşului, unde este organizat festivalul de bere Oktoberfest, ei parcurgând pe jos două străzi.

Liderul PNL a salutat trecătorii şi şi-a făcut fotografii cu aceştia şi s-a oprit la mai multe standuri. Iohannis şi liderii care l-au însoţit au primit plăcintă la unul dintre chioşcurile din zonă.

În cele din urmă, el a ajuns la masa rezervată liderilor ACL din cortul principal al festivalului, unde se aflau preşedintele PDL, Vasile Blaga, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, vicepreşedintele PNL Dan Motreanu, purtătorul de cuvânt al PNL Alina Gorghiu, europarlamentarul PNL Eduard Hellvig. Mai târziu, la masa liderilor ACL a ajuns şi preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu.
 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.