Macovei: Ponta, Tăriceanu şi UDMR fac jocul Moscovei

Candidatul independent la Preşedinţie Monica Macovei a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu şi conducerea UDMR „fac acum jocul Moscovei” lansând teme privind suspendarea preşedintelui şi, respectiv, proiectul autonomiei Ţinutului Secuiesc.

„Ponta, Tăriceanu şi conducerea UDMR fac acum jocul Moscovei, lansând aceste teme”, a precizat Monica Macovei, arătând că aceste subiecte „parazitează România inutil şi produc o criză politică”, informează Mediafax.

Ea arătat că niciuna dintre aceste teme nu are legătură cu agenda cetăţeanului, ci poate produce o criză politică ce ar avea drept consecinţe plecarea investitorilor şi sancţionarea României de către partenerii europeni, inclusiv cu tăiearea fondurilor.”Este iresponsabil să produci o criză politică atunci când ai un conflict, un război la graniţa de est a României, când Federaţia Rusă atacă şi când sunt şi declaraţii ale preşedintelui Ucrainei care se referă la ameninţarea chiar împotriva României”, a apreciat Macovei.

Ea a arătat că proiectul autonomiei Ţinutului Secuiesc lansat de UDMR „nu face decât să zgândărească şi sensibilităţile românilor şi pe ale maghiarilor” şi că „conştient sau inconştient” cei care fac asemenea declaraţii fac în realitate „jocul Moscovei împotriva intereselor României”.

Macovei a mai spus că tema privind suspendarea preşedintelui ţării este „foarte gravă şi falsă” pentru că preşedintele îşi termină mandatul în două luni şi lansarea acestei teme „insultă inteligenţa românilor”.”Dacă preşedintele tot pleacă care-i logica să-l suspenzi de acum?”, a adăugat Macovei, care a arătat că face apel „la aceşti politicieni să încerce să fie responsabili”.

Întrebată cine ar avea de câştigat din suspendarea preşedintelui ţării, Monica Macovei a arătat că românii ar avea de pierdut că ar fi o criză politică şi că „poate Ponta ar câştiga” dorind să atragă voturile anti Băsescu.

Preşedintele Senatului, liderul PLR Călin Popescu Tăriceanu, propune iniţierea procedurii de suspendare şi demitere a preşedintelui Băsescu, el avansând şi un calendar, vizând suspendare în preajma datei de 23 septembrie şi referendum de demitere în 2 noiembrie, ziua primului tur al prezidenţialelor.

Preşedintele Traian Băsescu declara, vineri, răspunzând unei întrebări legate de un eventual demers pentru o nouă suspendare a sa din funcţie, că intră în campanie „şi nu o să le fie bine”, el adăugând că în campanie are „capacitate uriaşă de revitalizare”.

Traian Băsescu a fost întrebat, în conferinţa de presă susţinută la Newport, după summit-ul NATO, dacă îi este teamă de o nouă suspendare din funcţie. „Intru în campanie şi nu o să le fie bine, să ştiţi că în campanie am capacitate uriaşă de revitalizare”, spunea şeful statului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.