Putin, acuzat că vrea să refacă Imperiul Rus

0

Vladimir Putin vrea să restabilească vechiul Imperiu Rus, care să includă Ucraina, R. Moldova şi Ţările Baltice, a declarat senatorul republican John McCain, calificând drept „ruşinos” refuzul Occidentului de a furniza Ucrainei armament şi informaţii militare.

Preşedintele rus Vladimir Putin a dobândit „de facto controlul asupra estului Ucrainei”, a declarat McCain, un membru influent al Comisiei pentru Afaceri Externe din Senat, într-un interviu acordat CNBC.”Calculează de la zi la zi”, a declarat el, referindu-se la mişcările lui Putin, „care este reacţia la ceea ce face”. El a adăugat că în opinia sa, scopul lui Putin este să „restabilească vechiul imperiu rus, care include Ucraina, R.Moldova, ţările baltice”. „Apoi va profita de ceea ce percepe ca fiind o slăbiciune. Şi aceasta poate conduce la crize foarte grave”, a adăugat el.

Congresmenul a mers în Ucraina în repetate rânduri pentru a-şi exprima sprijinul faţă de această ţară. În decembrie, el s-a adresat protestatarilor proeuropeni care cereau înlăturarea de la putere a preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici, informează Mediafax.

McCain sugerează că singurul motiv pentru care fragilul armistiţiu va persista este pentru că armata ucraineană „nu are capacităţi reale”. „Aceasta, bineînţeles, le creează dificultăţi în îndepărtarea ruşilor din estul Ucrainei. Iar ruşii sunt acolo”, a afirmat el.”Avem nevoie de sancţiuni mai dure, trebuie să oferim Ucrainei echipament militar, informaţii militare, trebuie să demarăm un program de antrenament. Avem nevoie de un grup de consilieri militari americani acolo”, a adăugat senatorul american.

De asemenea, el s-a declarat îngrijorat de dependenţa Europei de energia rusească, ce ar putea să limiteze voinţa blocului de a trece la acte. „Îmi este teamă că atât timp cât europenii sunt dependenţi de energie rusă, nu vom vedea un răspuns viguros. Am auzit vorbindu-se mult, dar foarte puţină acţiune”, a conchis McCain.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.