Udemeriştii îi dau peste nas lui Tăriceanu

0

Secretarul general al UDMR, Kovacs Peter, a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, că reprezentanţii Uniunii au aflat din presă despre iniţiativa preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, de suspendare a preşedintelui, şi consideră acest demers ca fiind unul lipsit de sens.

Kovacs Peter a precizat că această iniţiativă este parte a campaniei electorale, iar UDMR nu va intra în jocuri politice inutile, de acest gen.“Noi am aflat din presă despre această iniţiativă, nimeni nu ne-a căutat şi nimeni nu ne-a cerut sprijinul. Credem că este o iniţiativă care nu are absolut niciun sens şi nu putem să susţinem acest lucru. Este foarte clar, este parte a campaniei electorale. Noi avem un candidat în această campanie şi nu vrem să învingem niciun alt candidat. Candidatul nostru vrem să fie vocea comunităţii maghiare, noi vom vorbi despre problemele şi aşteptările comunităţii maghiare şi nu vom intra în jocuri politice inutile, de acest gen”, a declarat secretarul general al UDMR, Kovacs Peter.

Preşedintele Senatului, liderul PLR Călin Popescu Tăriceanu, propune iniţierea procedurii de suspendare şi demitere a preşedintelui Băsescu, el avansând şi un calendar, vizând suspendare în preajma datei de 23 septembrie şi referendum de demitere în 2 noiembrie, ziua primului tur al prezidenţialelor.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.