Nici udemeriştii nu susţin demersul lui Tăriceanu

 UDMR nu va susţine demersul lui Călin Popescu Tăriceanu de suspendare din funcţie a şefului statului, a declarat, luni, pentru Mediafax, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciind că ”preocuparea ar trebui să fie viitorul, nu trecutul, iar Traian Băsescu reprezintă trecutul”.

Kelemen Hunor a declarat, luni, corespondentului Mediafax, că UDMR  consideră că în această campanie politicienii ar trebui să fie preocupaţi de viitor, ci nu de trecut, iar Traian Băsescu reprezintă trecutul.UDMR nu va susţine demersul lui Tăriceanu, nu va da nici semnături pentru a iniţia procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu şi nu va vota în Parlament, dacă se va ajunge la un vot în Parlament. Noi considerăm că în această campanie ar trebui să ne preocupe viitorul, nu trecutul. Traian Băsescu reprezintă trecutul”,  a spus Kelemen.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, luni, că a început demersurile pentru a prezenta liderilor grupurilor parlamentare, atât din Senat, cât şi din Cameră, iniţiativa legată de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.Cererea de suspendare a preşedintelui României cuprinde trei elemente pentru care se doreşte demiterea lui Traian Băsescu, şi anume faptul că preşedintele s-a implicat în campania PMP, intervenţia directă la preşedintele Comisiei Europene, în cazul comisarului european şi raporturi instituţionale în forme necivilizate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.