Prezidenţiabilul Ponta, în căutare de voturi la Mănăstirea Maglavit

Premierul Victor Ponta a participat, luni, la slujba de Sfânta Maria de la Mănăstirea Maglavit din judeţul Dolj, el spunând că a venit pentru că i-a promis mitropolitului Olteniei, IPS Irineu, că în 8 septembrie va fi la această mănăstire.

„I-am promis mitropolitului Olteniei că în 8 septembrie voi fi aici. Îmi doresc sănătate pentru toată lumea şi La mulţi ani pentru cei care îşi sărbătoresc numele”, a spus Ponta, la plecarea de la Mănăstirea Maglavit, informează Mediafax. Întrebat cum comentează demersul de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, Ponta a răspuns că nu va face astfel de declaraţii în faţa bisericii.”Totuşi, suntem în faţa bisericii de la Maglavit, o să merg în Bucureşti, la Parlament, şi acolo facem politică”, a spus premierul Ponta.

Victor Ponta a ajuns la Mănăstirea Maglavit din judeţul Dolj în jurul orei 11.00, fiind însoţit de mai mulţi lideri PSD, între care primarul Craiovei, Lia-Olguţa Vasilescu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Ei au fost întâmpinaţi la intrarea în curtea bisericii de episcopul vicar Nicodim, care i-a condus apoi prin mulţime până la mănăstire. Premierul s-a oprit de mai multe ori şi a dat mâna cu oamenii, după care a asistat la slujbă într-o zonă special amenajată, cu scaune.

La slujba de la Mănăstirea Maglavit, oficiată în curtea lăcaşului de cult, au participat mii de persoane.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.