Şase luni de la dispariţia zborului MH370

În lipsa unor răspunsuri la întrebările lor dureroase, familiile victimelor, majoritatea chineze, au marcat luni cu tristeţe şi furie cele şase luni de la dispariţia rămasă neexplicată a cursei aeriene MH370, a companiei Malaysia Airlines.

În cursul unei ceremonii de rugăciune luni la Beijing, aproximativ 30 de apropiaţi ai victimelor au denunţat indiferenţa autorităţilor chineze şi relele tratamente la care sunt supuşi unii dintre ei, informează Mediafax.

Dintre cei 239 de pasageri şi membri ai echipajului avionului Boeing al Malaysia Airlines, 153 erau chinezi.”Fiecare zi este o tortură, dar astăzi suferim şi mai mult”, a afirmat o femeie de 55 de ani, care şi-a pierdut fiica în această catastrofă.

Potrivit unor mărturii concordante, apropiaţi ai pasagerilor au fost arestaţi şi bătuţi în această vară, inclusiv doi copii cu vârste de şase şi patru ani, după o manifestaţie în faţa sediului Malaysia Airlines din Beijing.”Nu înţelegem. Suntem doar cetăţeni obişnuiţi”, a subliniat luni Dai Shuqin, un muncitor de 61 de ani care şi-a pierdut sora şi familia acesteia în catastrofa aviatică. „Unii vor să se sinucidă, să urce pe o clădire şi să sară”. În Malaysia, Selamat Umar, în vârstă de 60 de ani, al cărui fiu Mohamad Khairul Amri se afla la bord, a participat duminică, alături de aproximativ 100 de rude ale altor pasageri, la o ceremonie. „Faptul că nu avem nici o informaţie despre ce s-a întâmplat cu (cursa) MH370 îmi sfâşie inima. Sufletul meu nu este împăcat”, a afirmat el.

Cursa MH370 între Kuala Lumpur şi Beijing a dispărut la 8 martie. La scurt timp după decolare, avionul a schimbat radical planul de zbor, virând spre vest, apoi spre sud, în direcţia Oceanului Indian, unde s-ar fi prăbuşit, din lipsă de carburant.

Traiectoria sa a fost reconstituită cu ajutorul sateliţilor, dar locul prăbuşirii rămâne necunoscut şi nici o urmă nu a fost găsită, în pofida vastelor căutări aeriene şi submarine efectuate în largul coastelor occidentale ale Australiei.

Canberra, care conduce aceste căutări, a anunţat vineri că elemente la fel de dure ca metalul au fost identificate pe fundul Oceanului Indian, pe traiectoria presupusă a aparatului, dar că ar fi vorba cel mai probabil de minerale.

Sonarele „pot identifica diferite grade de duritate, dar nu pot face distincţia (…) între metalul dur al unui avion sau roca dură de pe fundul oceanului”, a precizat un purtător de cuvânt al Biroului de anchetă australian ATSB.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.