Snowden nu va fi extrădat din Elveţia în SUA

0

Edward Snowden, fostul consultant al Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA), nu riscă să fie extrădat în mod automat în Statele Unite în cazul în care vine în Elveţia, a anunţat duminică agenţia de presă ATS, relatează AFP.

Condiţiile în care nu va fi extrădat acest informatician care a dezvăluit lumii întregi vastul program de spionaj al Statelor Unite sunt prezentate în mod detaliat într-un raport întocmit de către Ministerul Public al Confederaţiei helvetice (MPC), pe care agenţia de presă ATS a putut să-l procure. Snowden este inculpat în Statele Unite pentru spionaj şi furt de documente care aparţin statului, infracţiuni pasibile de o pedeapsă de 30 de ani de închisoare, informează Mediafax.

Informaticianul, un avertizor de integritate, a obţinut la sfârşittul lui august un permis de rezidenţă pentru o perioadă de trei ani în Rusia, după ce a beneficiat de azil politic timp de un an. Acest statut îi permite să muncească în Rusia şi să se deplaseze liber în străinătate. El nu mai deţine un paşaport american, care i-a fost retras de către autorităţile americane.

Potrivit raportului MPC, Elveţia nu-l va preda pe cetăţeanul american în cazul în care cererea de extrădare „îmbracă un caracter politic potrivit concepţiei elveţiene”.O extrădare va fi respinsă „dacă acţiunile pentru care este solicitată reprezintă un delict politic sau dacă cererea pare motivată politic”. Acuzaţii de trădare sau de trădare de stat vor fi considerate ca delicte politice de către Elveţia. În plus, orice extrădare va fi respinsă în cazul în care Edward Snowden riscă pedeapsa cu moartea în Statele Unite.De asemenea, Snowden poate obţine de la Ministerul Public, în cadrul unei proceduri penale, un permis de liberă trecere. În acest caz, Biroul federal al Justiţiei nu-l va putea aresta în vederea extrădării.

Numai „obligaţii de stat superioare”, ca acorduri între state care prevăd alte dispoziţii, ar putea să modifice această poziţie, relevă Parchetul.Acesta din urmă efectuează în prezent „diverse verificări” cu privire la „diverse activităţi desfăşurate de către state străine în Elveţia”, a declarat Francesco Maltauro, coordonatorul afacerilor procurorului general al MPC, contactat în legătură cu informaţii publicate de „SonntagsZeitung” şi „Le Matin Dimanche”.

Elveţia creează, în prezent, o comisie de experţi, în urma unei moţiuni depuse de către un ales socialist, adoptată de către Parlament şi transmisă în iunie Guvernului. Ea va rămâne în funcţiune până la redactarea unui raport de către experţi, timp de maximum trei ani de zile.Potrivit Parlamentului, în faţa amplorii supravegherii cetăţenilor, Elveţia are nevoie de o comisie interdisciplinară de experţi.

Snowden a transmis presei zeci de mii de elemente care dovedesc amploarea activităţilor NSA, dezvăluiri catalogate drept „acte de trădare” de către preşedintele Comisiei pentru informaţii secrete din cadrul Camerei Reprezentanţilor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.