A fraudat BAC-ul, dar a fost admis la Academia de Poliție
Băieții omului de afaceri Nicolae Crețu din din Târgu Jiu au fraudat examenul de bacalaureat, dar asta nu l-a împiedicat pe unul dintre ei să fie admis deja la Academia de Poliţie. Deocamdată, se face o anchetă pe această temă.
Ancheta demarată în vară de procurorii gorjeni în dosarul presupuselor șpăgi despre care se vorbea că ar fi fost date la examenul de bacalaureat din Târgu Jiu a confirmat din plin suspiciunile pe care le aveau cei care au instrumentat cercetările, potrivit pandurul.ro.
„Ca modalitate de fraudare a examenului, atât la limba română cât și la matematică, Crețu D. și Crețu C., cei doi fii ai inculpatului Crețu Nicolaie, au fost învățați să facă anumite semne pe lucrări pentru a fi identificate și în situația în care n-ar fi reușit să rezolve subiectele, lucrările să poată fi înlocuite după examen, astfel cum s-a întâmplat la proba scrisă la limba română.
Inculpatul Udroiu Vasile a recunoscut ca i-a învățat pe cei doi elevi ce semne să facă pe lucrările de matematică. Întrucât cei doi fii ai inculpatului Crețu Nicolaie nu au finalizat lucrările la proba scrisă la limba română, inculpatul Udroiu Vasile le-a înlocuit ulterior după examen, situație în care a fost contrafăcută semnătura profesorilor supraveghetori. (…) Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale s-a stabilit că lucrările la limba română ale celor doi fii ai inculpatului Crețu Nicolae au fost scoase din centrul de examen prin intermediul acestuia și le-au fost date să fie refăcute, iar foaia suplimentară din mijloc a fost completată de cei doi elevi în afara examenului, fiind contrafăcute semnăturile profesorilor supraveghetori I.O. si P.I.. Lucrările refăcute au fost introduse ulterior la centrul de evaluare de la Liceul Tehnologic, unde s-au corectat”, menționează Parchetul.
Unul dintre fiii omului de afaceri Crețu Nicolaie a fost admis la Academia de Poliție din București, însă examenul i-ar putea fi anulat.
