Rusia ameninţă cu modificarea arsenalului nuclear
Rusia şi-ar putea moderniza forţele nucleare strategice şi apărarea aerospaţială, ca răspuns la eventuala punere în funcţiune a unui sistem de atac global rapid de către Statele Unite, a anunţat miercuri vicepremierul rus Dmitri Rogozin, citat de AFP.
„Răspunsul la strategia (americană) de atacuri globale rapide este de a ne moderniza forţele şi resursele strategice nucleare, rachetele strategice, forţele maritime şi aerospaţiale”, a declarat Rogozin, citat de agenţia de presă Interfax.
Ministrul, care a fost numit miercuri la conducerea Comisiei militaro-industriale ruse de către preşedintele Vladimir Putin, a precizat că această modernizare nu va depăşi „planurile deja aprobate”.”Uneori avem impresia că cineva vrea să lanseze o nouă «cursă a înarmării». Nu ne vom angaja evident în această cursă. Este absolut exclus”, asigurase ante rior Putin, făcând referire la Statele Unite, în cadrul unei reuniuni consacrate programului de înarmare rus pentru 2016-2025.
Promovat de administraţia Bush din 2001, sistemul de atac global rapid („Prompt Global Strike”) trebuie să fie format din arme de mare putere, dar nu nucleare, lansate din Statele Unite şi capabile să lovească oriunde în lume în decurs de o oră.