Cazanciuc: Demersul lui Dumbravă e corect

Horațius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a procedat corect când a sesizat Inspecția Judiciară să verifice afirmațiile președintelui despre „decizii de procurori” care au fost „controlate de un ziarist important”, a afirmat joi ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, informează Agerpres.

„Cred că este un demers corect al domnului Dumbravă, nu trebuie lăsat în spațiul public niciun fel de suspiciune cu privire la judecători și procurori. Inspecția Judiciară este calea legală. Ori de câte ori cineva are suspiciuni cu privire la un judecător sau procuror, trebuie sesizată Inspecția Judiciară. Cred că este un demers necesar făcut de Dumbravă pentru a nu lăsa niciun fel de lucruri neclarificate în spațiul public”, a afirmat ministrul, prezent la o conferință organizată de CSM.

Referitor la posibilitatea clarificării aspectelor care reies din afirmațiile președintelui de către Inspecția Judiciară, ministrul a subliniat că această instituție are propriile proceduri, chiar și atunci când informațiile par a fi mai puține. „Ele, de regulă, nu sunt puține și știu cum să-și facă datoria”, a adăugat Cazanciuc.

Întrebat cum apreciază afirmațiile șefului statului, ministrul a răspuns: „Cum spuneam și ieri, în nota proprie a domnului președinte”.

Ministrul explicat că orice informații cu privire la magistrați, mai ales când vin de la un oficial, și orice suspiciune sunt de natură să afecteze credibilitatea.

„Se câștigă foarte greu credibilitatea, prin mult efort, și se pierde foarte ușor. Acest gen de afirmații lăsate în spațiul public, fără niciun fel de chestiuni mai concrete, cu siguranță nu contribuie la creșterea prestigiului justiției, din contră”, a mai spus ministrul Justiției, Robert Cazanciuc.

Șeful statului a vorbit marți seară la un post de televiziune despre posibile decizii de procurori controlate de un ”ziarist important”.

„Cazul Voiculescu este parte a sistemului îngenuncheat. Banii de la Crescent transferați, făcut un trust media, care este utilizat împotriva statului fără menajamente. Instituțiile care n-au fost obediente Varanului au fost pulverizate pur și simplu, fie că a fost vorba de DNA, de Înalta Curte, de DIICOT, de Președinție, de SRI de multe ori. Deci, acesta este sistemul, reminiscențele vechi care s-au transferat, să știți, și generației noi și s-ar putea să vedeți cum decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important. Nu, nu voi merge mai departe”, a declarat Băsescu.

Judecătorul Horațius Dumbravă, membru al CSM, a cerut miercuri sesizarea Inspecției Judiciare privind afirmațiile președintelui Traian Băsescu referitoare la presupuși procurori care au acționat la comanda unui ziarist și afirmă că, în cazul în care se dovedesc a fi reale, se impune sesizarea DNA sau declanșarea cercetării disciplinare față de magistrații respectivi.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.