Partidul Elenei Udrea, membru cu drepturi depline în PPE
Partidul Mișcarea Populară (PMP) a devenit, joi, membru cu drepturi depline al Partidului Popular European (PPE), se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
„Președintele PMP, Elena Udrea, a întreprins astăzi, 11 septembrie 2014, o vizită de lucru la Bruxelles în care a avut întâlniri importante cu liderii Partidului Popular European. Printre aceștia, președintele PPE, Joseph Daul, și secretarul general, Antonio Lopez-Isturiz. Una dintre principalele teme abordate a fost afilierea oficială a Partidului Mișcarea Populară la PPE, după ce europarlamentarii partidului, Siegfried Mureșan și Cristian Preda, s-au înscris încă din luna iulie în grupul popular. Această decizie a fost oficializată la sfârșitul Adunării Politice de astăzi a PPE (forul de conducere și de decizie în astfel de cazuri) printr-un vot în unanimitate. PMP a devenit astfel membru cu drepturi depline al PPE”, informează PMP.
Potrivit comunicatului, Elena Udrea le-a transmis reprezentanților PPE să aibă încredere că îl va învinge pe Victor Ponta.
„De 10 ani mă lupt cu socialiștii din România, cu toți reprezentanții săi și niciodată nu am dat un pas înapoi. Cei de la Bruxelles se bat uneori cu o formă de socialism democratic, dar adevărul este că noi, în țară, ne luptăm cu o stângă nereformată și anti-democratică, avându-l ca vârf de lance pe Victor Ponta. Le-am transmis tuturor reprezentanților PPE să aibă încredere în mine că îl voi învinge și voi menține țara pe cursul corect setat de Președintele Traian Băsescu”, a declarat Elena Udrea.
Potrivit comunicatului, președintele Partidului Mișcarea Populară a insistat și pe rolul extrem de important pe care îl va avea formațiunea pe care o conduce în viața politică țării, dar și în ecuația viitoarelor alegeri europarlamentare.
„PMP are acum doar doi europarlamentari. Am însă încredere că peste 5 ani acest partid va fi formațiunea politică din România care va trimite cei mai mulți reprezentanți în Parlamentul European. Primirea în PPE reprezintă o recunoaștere a muncii și eforturilor noastre, dar și a potențialului uriaș pe care îl are acest partid”, a concluzionat președintele PMP.
PMP mai informează că reprezentanții PPE cu care s-a întâlnit Elena Udrea i-au urat acesteia succes în competiția electorală din această toamnă.
Din delegația PMP la Bruxelles au făcut parte și secretarul general al partidului, Cristian Petrescu, președintele Organizației de București, Daniel Geantă, și europarlamentarul Siegfried Mureșan.