Stolojan crede că Băsescu știe cine e candidatul ofițer acoperit

Europarlamentarul PDL, Theodor Stolojan, declară la RFI că nu ştie la cine s-a referit preşedintele Traian Băsescu, atunci când a spus că există candidaţi ofiţeri sub acoperire. Democrat-liberalul consideră însă că este un lucru „deosebit de grav”.

„Din păcate, nu bănuiesc, nu am aceste informaţii. Cred însă că preşedintele nu a vorbit în van, adică fără să aibă informaţii. Cred că este un fapt deosebit de grav ca unul din candidaţi să fie ofiţer sub acoperire, iar cei care merg la vot să nu cunoască acest lucru”, a declarat Theodor Stolojan.

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, candidatul ACL la Preşedinţie, a afirmat că în mod „sigur” preşedintele Traian Băsescu nu s-a referit la el atunci când a spus că între candidaţii la alegerile prezidenţiale ar exista şi un ofiţer sub acoperire.

Ulterior, întrebat dacă a fost sau este ofiţer acoperit, Iohannis a răspuns scurt: „Nu!”. La fel au declarat și ceilalți prezidențiabili, cu excepția lui Victor Ponta care crede că e vorba de o glumă a lui Băsescu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.