SUA face bază de avioane militare în Kurdistanul irakian
Statele Unite ale Americii își vor baza o parte din avioanele lor militare la Erbil, în Kurdistanul irakian, pentru a efectua atacuri ‘mai ofensive’ împotriva Statului Islamic, au anunțat joi responsabili din cadrul Pentagonului, citați de France Presse.
La o zi de la discursul lui Barack Obama, în care liderul american a anunțat ‘extinderea’ atacurilor împotriva jihadiștilor în Irak, Pentagonul a afirmat că vrea ‘să ofere un sprijin aerian mai ofensiv forțelor de securitate irakiene’, potrivit termenilor folosiți de contraamiralul John Kirby, purtător de cuvânt al Ministerului american al Apărării.
În contextul intensificării acestei campanii aeriene începute la 8 august, Statele Unite ale Americii își vor detașa o parte din avioanele lor la Erbil, capitala Kurdistanului irakian, pe care Washingtonul o apără împotriva insurgenților islamiști, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Un alt responsabil al Pentagonului, vorbind sub rezerva anonimatului, a explicat pentru agenția franceză de presă că ar fi vorba de avioane de vânătoare, cu o autonomie în aer mai scăzută decât cea a bombardierelor. Începând din august, forțele aeriene americane au efectuat peste 150 de raiduri împotriva Statului Islamic, majoritatea pentru a proteja barajul strategic din Mosul, în nordul Irakului, la circa 130 de kilometri vest de Erbil.
Însă această campanie aeriană este însoțită și de trimiterea a mai multe sute de consilieri militari americani cu misiunea de a-i sprijini pe omologii lor irakieni, notează AFP.