Udrea îl atacă iar pe Ponta

 

Președintele  PMP, Elena Udrea, a afirmat sâmbătă, la Școala de vară a partidului organizată în stațiunea Mamaia, că premierul Victor Ponta este captiv baronilor locali ai PSD și că a compromis ideea de tânăr în politică.

„Domnul Victor Ponta ar trebui să se considere un reprezentant al tinerei generații de politicieni. Eu vă spun că este din categoria ‘nu faceți ca el’. A compromis ideea de tânăr în politică. S-a așteptat de la generația domnului Ponta, de la Victor Ponta, o reformă în primul rând în interiorul partidului. Victor Ponta este astăzi captiv baronilor lui locali. Dacă Mazăre de la Constanța se supără pe Victor Ponta, Ponta nu mai intră în republica Mazăre. Dacă Oprișan de la Vrancea nu primește suportul nu primește banii pe care îi cere de la București sau sprijinul legat de Justiție pe care baronii locali îl doresc, atunci domnul Victor Ponta va pierde voturile din Vrancea. La fel este peste tot unde există celebrii baroni locali ai PSD, care sunt cei care îl manevrează pe Victor Ponta. Victor Ponta nu este independent în propriul partid, este captivul acestora, se bazează exclusiv pe voturile pe care aceștia i le pot aduce și ca urmare joacă așa cum aceștia îi cer”, a susținut Elena Udrea.

Potrivit acesteia, Ponta a compromis ideea de tânăr în politică pentru că nu a făcut nimic pentru a veni în sprijinul tinerilor.

„A compromis ideea de tineri în politică și pentru că nu a venit cu nimic, (…) nu a găsit nicio idee în sprijinul tinerilor. Mai mult decât atât, educația, un domeniu atât de important pentru formarea generațiilor de tineri, este făcută praf de Victor Ponta, în ideea probabil de a compromite cu totul noțiunea de doctorat și de a face ca totul să fie o apă și un pământ, pornind de la doctoratul său plagiat. O măsură cu care a șocat lumea academică este aceea a doctoratului la fără frecvență. (…) Domnul Ponta are o problemă și cu cei care merg în clasa întâi, și care de luni se vor duce la școală și nu vor aveam manuale după care să învețe. Este prima dată în istoria post-decembristă când cei mici care merg la școală pe 15 septembrie nu vor avea manuale de pe care să învețe. (…) Nu contează școala, nu contează tinerii, contează doar categoriile sociale care pot vota dacă mai primesc, așa cum dădea Ceaușescu, în decembrie 1989, 10 lei la ajutorul social, 10 lei la pensie sau așa cum a promis doamna ministru al muncii 5% de la începutul anului viitor pentru pensionari”, a afirmat liderul PMP.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.