Femeie înjunghiată de un recidivist

0

Un recidivist din Bucureşti a fost reţinut, sâmbătă, sub acuzaţia de omor, după ce a lovit cu un cuţit, în apartamentul său, o femeie care, ulterior, a fost găsită moartă în faţa blocului, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, se certase cu concubina lui şi locuia singur într-un apartament de pe Şoseaua Ştefan cel Mare.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, el a adus în apartament o altă femeie, pe care, în urma unui conflict, a lovit-o de mai multe ori cu un cuţit, în spate şi în stomac.

Victima, a cărei identitate nu este cunoscută deocamdată, a fost găsită decedată, sâmbătă dimineaţă, lângă bloc, anchetatorii venind la faţa locului în urma unui apel la 112 primit la ora 6.41.

„Prezenta multiple leziuni, atât ca urmare a loviturilor cu cuţitul, cât şi a căderii de la etajul 3, unde se află apartamentul suspectului”, au precizat sursele citate.

Bărbatul şi-a recunoscut în parte faptele, însă, până în prezent, nu s-a stabilit dacă victima s-a aruncat de la etaj, a căzut sau a fost aruncată.

„În cursul zilei de luni va fi finalizată autopsia şi se va stabili cauza decesului”, au mai spus aceleaşi surse.

Bărbatul (Paul B.) este acuzat de omor şi va fi prezentat, duminică, Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă.

Identificarea inculpatului s-a realizat, sâmbătă, în urma unor ample activităţi de verificări şi investigaţii, efectuate de către procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu ofiţeri ai Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, se precizează într-un comunicat comun al Parchetului şi Poliţiei.

La momentul în care bărbatul a fost prins, anchetatorii au constatat că acesta încercase să şteargă urmele agresiunii comise în apartamentul său, au mai spus sursele judiciare.

El este recidivist, după ce a făcut închisoare în urma unei tâlhării urmate de moartea victimei.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.