Plângere pentru crimă în „cazul David Haines”

0

ONG-ul francez ACTED pentru care lucra britanicul David Haines, decapitat de Statul Islamic (SI), a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că va depune plângere la Paris pentru crimă, răpire și sechestrare, potrivit AFP.

‘Trebuie ca într-o zi să fie judecați”, a declarat presei cofondatorul și directorul de dezvoltare al organizației nonguvernamentale, Frédéric Roussel, care a recunoscut, totuși, că această plângere, ce urmează să fie depusă luni, poate părea ”simbolică” în lumina situației de pe teren.

ONG-ul, a adăugat el, luptă, de asemenea, pentru ca acest tip de execuții ale lucrătorilor umanitari sau ziariștilor să fie recunoscute ca o ”crimă împotriva umanității”. ACTED, care a văzut mai mulți membri ai săi răpiți sau uciși în diferite zone de intervenție, s-a declarat duminică dimineață într-un comunicat ”profund șocată și îngrozită” de ”asasinarea odioasă” a lui David Haines.

Acest gest ”nu ne va abate de la angajamentele noastre pe lângă populația aflată în suferință”, a dat asigurări organizația umanitară, pentru care ”această crimă barbară nu poate rămâne nepedepsită”. Angajat în acțiunile umanitare din 1999, David Haines (44 de ani) a fost răpit în Siria în martie 2013. El efectua prima sa misiune pentru ACTED în calitate de responsabil cu logistica la tabăra de refugiați Atmeh, o localitate siriană din apropiere de granița cu Turcia.

”David, care tocmai se alăturase echipelor noastre, era apreciat de toată lumea, în special pentru generozitatea sa, angajamentul și profesionalismul său”, a adăugat ONG-ul.

Fondată în 1993, organizația umanitară este prezentă în 35 de țări.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.