Ioan Rus a covocat conducerea Tarom

0

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a convocat, marți, la sediul instituției, conducerea TAROM și reprezentanții sindicatelor din companie, în vederea deblocării situației ce a dus la întârzierea sau anularea mai multor zboruri în ultimele două zile.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, remis luni AGERPRES, Ioan Rus a luat această decizie ca urmare a situației neplăcute în care au fost puși pasagerii TAROM și a insistat asupra faptului că angajamentele asumate față de călători trebuie respectate.

„Ministrul Transporturilor își exprimă încă o dată convingerea că deblocarea acestei situații poate avea loc doar într-un cadru instituțional adecvat și se declară dispus să susțină soluțiile eficiente găsite de cele două părți în urma discuțiilor”, se menționează în comunicat.

Greva spontană a piloților de la TAROM s-a declanșat duminică, zi în care au fost înregistrate 12 curse întârziate și două zboruri anulate. De asemenea, în cursul zilei de luni, șapte zboruri ale companiei au fost anulate iar călătorii afectați urmează să beneficieze de asistență conform Regulamentului Comisiei Europene privind drepturile pasagerilor, a informat operatorul aerian.

‘Neregularitățile zborurilor au apărut din cauza unor acțiuni spontane ale echipajelor TAROM (piloți și copiloți). Momentan, compania nu a primit o informare oficială din partea acestor echipaje. Zborurile anulate sunt: ROT651 București — Cluj, ROT347 Cluj — Viena, ROT621 București — Oradea, ROT615 București — Baia Mare, ROT231 București — Budapesta, ROT605 București — Timișoara, ROT701 București — Iași’, a afirmat compania.

Pe de altă parte, Octavian Iosif, prim — vicepreședintele Federației Naționale a Sindicatelor din Aeroporturi (FNSA), a declarat, pentru AGERPRES, că situația creată la TAROM, prin anularea mai multor zboruri ale companiei, nu reprezintă consecința unor acțiuni sindicale, fiind vorba doar despre ‘o stare de inaptitudine a unor colegi piloți’.

‘În cazul curselor anulate astăzi (luni — n. r.), vorbim despre o stare de inaptitudine a unor colegi piloți, determinată de afectarea stării de sănătate a acestora. Așadar, nu este vorba de acțiuni sindicale’, a afirmat Octavian Iosif.

În altă ordine de idei, Iosif a informat că federația pe care o reprezintă a contestat înregistrarea Contractului Colectiv de Muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM).

‘În cazul în care Contractul Colectiv de Muncă va fi înregistrat la ITM fără să fi fost semnat în prealabil de personalul navigant, atunci vom vedea ce facem mai departe. Este posibil să se ajungă și la declanșarea unui conflict de muncă’, a precizat prim — vicepreședintele FNSA.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.