Sindicaliștii din energie pichetează Guvernul
Membrii Federației Naționale Mine Energie vor picheta marți, în intervalul orar 11,00-13,00, sediul Guvernului din Piața Victoriei, fiind nemulțumiți în principal de minimalizarea rolului producătorilor de energie electrică pe baza cărbunelui energetic în Sistemul Energetic Național.
Potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES de CNS ‘Cartel Alfa’, sindicaliștii reclamă, totodată, lipsa dialogului social la nivelul unităților și al județelor; conducerea unităților în stil discreționar; încălcarea legislației cu privire la informarea și consultarea salariaților, precum și cea referitoare la Sănătatea și Securitatea în Muncă, dar și mimarea controlului la abuzurile sesizate Inspecției Muncii și Inspectoratelor Județene Teritoriale.
Federația Națională Mine Energie are în componență membri ai sindicatelor din Complexul Energetic Oltenia, Complexul Energetic Hunedoara, Compania Națională a Uraniului, Nuclearelectrica, Societatea Națională a Sării.