Vicepreședintele CNA a demisionat din funcție
Viorel Vasile Buda şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), invocând motive personale, relatează Mediafax.
Buda a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului, în şedinţa Consiliului din 8 ianuarie 2013, care nu a avut un regim public şi în care voturile membrilor au fost secrete.
El va rămâne în continuare membru al CNA.