Dan Diaconescu, bun de plată

Share:

Răsvan Popescu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a câştigat definitiv procesul în care l-a dat în judecată pe Dan Diaconescu, pentru calomnie, instanţa dispunând şi plata unor despăgubiri de aproape 23.000 de euro.

Răsvan Popescu l-a dat în judecată pe Dan Diaconescu în anul 2012, pe vremea când Popescu era preşedinte al CNA, iar Diaconescu era acţionar al societăţii Ocram Televiziune SRL, care deţinea la momentul respectiv licenţa audiovizuală a televiziunii OTV.

Răsvan Popescu l-a acţionat în instanţă pe Dan Diaconescu, după ce acesta din urmă i-a adus mai multe acuzaţii injurioase în timpul emisiunilor „Dan Diaconescu Direct”. Totodată, Popescu i-a cerut lui Diaconescu plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat, în valoare de 100.000 lei (aproape 23.000 de euro).

În 5 februarie 2013, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis în parte cererea lui Răsvan Popescu şi l-a obligat pe Dan Diaconescu la plata sumei de 100.000 de lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat. De asemenea, instanţa a obligat pârâtul (Dan Diaconescu) la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.008,30 lei, către reclamant (Răsvan Popescu), reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar şi onorariul de avocat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.