Preşedintele iranian critică dur SUA

0

Preşedintele iranian, Hassan Rohani, a criticat miercuri Statelor Unite pentru refuzul de a trimite trupe terestre împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI) care, în opinia sa, încearcă să „ucidă omenirea”.

Într-un interviu acordat de la Teheran postului american de televiziune NBC, liderul iranian – care urmează să se exprime la Adunarea Generală a ONU, la New York, săptămâna viitoare – a pus la îndoială faptul că Statele Unite ar putea învinge SI fără lupte la sol.”Oare americanii se tem că ar putea avea răniţi şi morţi în rândurile lor în Irak? Oare se tem că militari de-ai lor vor fi ucişi în lupta pe care ei afirmă că o duc împotriva terorismului?”, s-a întrebat Rohani, potrivit NBC.”Oare este cu adevărat posibil să combaţi terorismul fără suferinţă, fără sacrificiu?”, a continuat el. „În toate conflictele regionale şi internaţionale, cei care câştigă sunt cei care sunt pregătiţi să se sacrifice”, a subliniat preşedintele iranian.

Cu toate că raidurile aeriene sunt necesare în „anumite condiţii şi unele circumstanţe”, ele nu trebuie efectuate decât cu „permisiunea populaţiei şi guvernului acelei ţării”, a apreciat el.

Statele Unite efectuează aproape în fiecare zi, din 8 august, raiduri aeriene în Irak, cu scopul de a ajuta forţele irakiene să combată SI, dar, cu toate acestea, Barack Obama a exclus trimiterea de militari la sol pentru misiuni de luptă.În pofida acestor critici, Rohani a apreciat că jihadiştii din cadrul SI trebuie stopaţi.

Decapitările jurnaliştilor americani James Foley şi Steven Sotloff şi a britanicului David Haines contrazic principiile islamului, a afirmat Rohani.”Ei vor să ucidă omenirea”, a spus el. „Conform principiilor şi culturii islamului, uciderea de nevinovaţi echivalează cu uciderea omenirii”, a apreciat liderul iranian.”Uciderea şi decapitarea de nevinovaţi sunt, prin urmare, motive de ruşine pentru ei, dar şi o sursă de îngrijorare şi de mâhnire pentru toţi oamenii şi întreaga omenire”, a spus el.

Rohani a afirmat că Iranul va oferi Irakului tot sprijinul de care are nevoie şi a avertizat în privinţa unei „linii roşii” ce ar fi depăşite dacă jihadiştii din cadrul SI ar avansa către Bagdad sau în alte locuri sfinte.”Nu vom permite ca teroriştii să ocupe Bagdadul sau lăcaşuri religioase precum Karbala sau Najaf”, a declarat el.

Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, a apreciat că organizaţia teroristă Stat Islamic (SI), pe care a calificat-o ca fiind un „fenomen periculos”, nu va fi învinsă doar cu atacuri aeriene.

Acuzând alte naţiuni că au creat „un Frankenstein”, Zarif a adăugat, în cursul unei alocuţiuni susţinute la Washington în faţa unui centru de reflecţie, că jihadiştii din cadrul acestei organizaţii nu vor fi stopaţi sau „eradicaţi prin bombardamente aeriene”.

Zarif a deplâns din nou faptul că Teheranul nu a fost invitat la conferinţa internaţională de la Paris consacrată mobilizării împotriva SI, admiţând că ţara sa ar putea să joace un rol central în lupta împotriva jihadiştilor.

În opinia sa, acuzaţiile Washingtonului la adresa preşedintelui sirian Bashar al-Assad relevă „teoria complotului”. Washingtonul acuză regimul de la Damasc că a închis ochii în faţa abuzurilor comise de SI în scopul slăbirii rebelilor sirieni moderaţi.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.