Băsescu îi atacă dur pe miniştrii guvernului Ponta

0

Traian Băsescu a atacat dur câţiva miniştri din cabinetul lui Victor Ponta pe care i-a acuzat de minciună şi incompetenţă în legătură cu utilizarea fondurilor europene.

El a criticat-o vehement pe Ioana Petrescu, ministrul de Finanţe, pentru afirmaţia potrivită căreia nu ar fi treaba Guvernului să creeze locuri de munco. „Prima minciună ce arată incompetenţă profundă este cea legată că nu este treaba Guvernului să creeze locuri de muncă. Citez din doamna ministru al Finaţelor. În situaţii dificile, când economia nu este în creştere naturală genertă de o creştere favorabilă, singura soluţie este intervenţia statului pentru creerea de locuri de muncă. Acestea sunt discuţiile din Consiliul European şi toţi şefii de stat şi de guvern caută soluţii”, a spus preşedintele, citat de Romaniatv.net.

Acesta a amintit că Executivul are obligaţia de a gestiona fondurile europene, prin care se pot genera locuri de muncă suplimentare. „A crea locuri de muncă este o treabă a Guvernului, sigur împreună cu administraţiile locale. N-am crezut că în România o să aud în 2014 un ministru care spune că nu-i treaba Guvernului crearea de locuri de muncă, în condiţiile în care Guvernul trebuie să deruleze fondurile de coeziune. De ce aţi mai promis că veţi crea 1.000.000 de locuri de muncă?”, a spus Băsescu.”Guvernul nu înţelege ce are de făcut, iar faptul că această afirmaţie vine pe fondul realităţii că pe primele 7 luni investiţiile străine au scăzut cu 13,6%, arată că avem un guvern profund incompetent. Mai ales când ai resursele pe masă. S-au redus investiţiile străine directe datorită instabilităţii clare ale mediului de afaceri din România, dar avem resurse la dispoziţie. Cum o să răspundă Victor Ponta şi Ioana Petrescu la această realitate: avem disponibile pentru 2015 şi trei luni din 2014 2 miliarde din Fondul de Infrastructură Regională şi Locală. Deci locuri de muncă”, a argumentat preşedintele.

Astfel, la Programul de Mediu România are o alocare de 4,4 miliarde de euro din care a cheltuit doar 1,5 miliarde de euro. La Transporturi, sunt cheltuiţi doar 1,5 miliarde din 2,9 miliarde de euro. La Resurse Umane, sunt 3,4 miliarde euro şi au rămas necheltuite 2,4 miliarde euro.”Ca să nu vorbim de nepreţuita doamnă Plumb ce a dat un răspuns neprofesionist la afirmaţiile făcute weekendul trecut şi apoi am să-l citez şi pe acest dandy de la Fonduri Europene (Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene – n. red.)  Ca să aveţi o idee de ansamblu, aceasta este raportarea de la 8 septembrie a UE, nu poveştile pe care le spune discotecarul ăsta sau doamna Plumb şi Victor Ponta. Totalul fondurilor de coeziune este 19 miliarde de euro, dintre care necheltuiţi 12 miliarde de euro ce ar trebui cheltuiţi până la 31 decembrie 2015, altfel îi pierdem”, a spus Traian Băsescu.

El a i-a imputat ministrului Teodorovici, „băiatul din discotecă”, modul în care a gândit utilizarea fondurilor din Programul Regional pentru Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate. „Uitaţi-vă pe program şi tot programul vorbeşte cum cheltuim 442 milioane de euro pentru a asigura celor dezavantaţi alimente, ulei, ghiozdane şi alte cele. Nu locuri de muncă. Guvernul va folosi banii pentru ceea ce face din bugetul de stat în detrimentul investiţiilor”, a spus Băsescu

„Dacă ar putea sărăci toţi să fie dependenţi de guvern, guvernul ăsta ar fi foarte fericit. Nu vreau să folosesc un cuvânt dur, că a fost abordare tâmpă. Sunt oameni care trăiesc în altă lume şi pe noi ne cred într-o lume a celor care nu gândesc”, a conchis preşedintele României.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.