”Agricultoarea” Udrea

0

Președintele PMP, Elena Udrea, candidat al acestei formațiuni la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă, la Bistrița, că se consideră un „mic agricultor”, având în proprietate aproximativ 40 de hectare de teren agricol, care are probleme să reziste fără un sprijin din partea Guvernului.

„Sunt un mic agricultor și eu și vă spun că este foarte greu să reziști în condițiile în care nu există niciun fel de sprijin din partea Guvernului, iar cei mai mulți dintre cei care încearcă să lucreze pământul sfârșesc prin a vinde produsele la prețuri foarte mici intermediarilor, în așa fel încât de multe ori sunt dezamăgiți și renunță pe parcurs. O țară care are al doilea pământ agricol la nivelul Uniunii Europene, și ca întindere, și din punct de vedere al calității acestuia, este păcat să nu trăiască din agricultură, să nu-și dezvolte economia pornind de la agricultură. Pentru asta, desigur, ar trebui să fim în stare să generăm politici guvernamentale în susținerea agricultorilor”, a afirmat Udrea, cu ocazia vizitei făcute la târgul de produse agricole „Toamna bistrițeană”.

Întrebată despre suprafața pe care o lucrează și ce cultivă, Elena Udrea a spus că a semănat până acum grâu, orz și rapiță, dar că producția din acest an a fost sub așteptări, din cauza inundațiilor.

„Am vreo 40 de hectare de teren împrăștiate într-un județ întreg și am cultivat grâu, orz și acum am semănat rapiță. Însă din vânzarea producției, mai ales că au fost inundații și ploi, fără sprijin nu prea poți să faci agricultură performantă și nici nu prea poți să ai un câștig din agricultură la nivelul acesta. Sigur, dacă aș fi putut să concesionez și eu ca domnul Voiculescu sau ca alții mii de hectare de teren de la stat, pe nimica toată, probabil că era mai simplu. Dar așa, să cultivi câteva hectare pe care le ai în proprietate, fără sprijin din partea statului pentru agricultori, este foarte greu”, a adăugat Elena Udrea.

Când a fost întrebată ce recoltă a obținut la cultura de orz, aceasta a dat un răspuns aproximativ și a explicat că „nu s-a apucat încă să învețe foarte bine agricultura”.

„Cred că cinci tone (de orz — n.r.) au fost la hectar, parcă. Vă dați seama că mai ales acum, în perioada aceasta, nu m-am apucat încă să învăț foarte bine agricultura, dar o să o fac, pentru că eu chiar cred că agricultura este salvarea României și chiar cred că trebuie să-i încurajăm pe oameni să facă agricultură și pe micii producători să-i susținem, pentru că ați văzut ce mâncare bună se poate produce aici, în țara noastră”, a mai spus președintele PMP.

Udrea a confirmat, totodată, că prin firma sa a arendat și terenul cumpărat de fiica președintelui Traian Băsescu, Ioana, în comuna Nana.

„S-a vehiculat o știre de acum șase luni, un an, nu știu de când am făcut lucrul acesta. Dar, știți, nevoia aceasta de breaking news-uri… O să spunem breaking news despre știrea asta pe care am dezbătut-o la televizor de jumătate de an … Da, pe firma mea de agricultură am lucrat în arendă și terenul Ioanei Băsescu, în afară de terenurile mele, cele 43 de hectare. Dar este veche de când am cultivat, nu de acum”, a explicat Udrea.

Elena Udrea a vizitat, sâmbătă, târgul agricol „Toamna bistrițeană”, organizat în localitatea Viișoara, ce aparține administrativ de municipiul Bistrița. Ea a fost așteptată de membri și susținători PMP îmbrăcați în tricouri albe, imprimate cu poza sa, a cumpărat prune și mere, pe care mai apoi le-a împărțit celor din jur, dar a și gustat o roșie de grădină și un ardei iute, pe care le-a apreciat ca fiind de bună calitate.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.