Apropiat al lui Duicu, În conducerea televiziunii publice

Adrian Ştefan Bădescu, al cărui nume apare în dosarul Duicu, îi va înlocui pe Corneliu Calotă în Consiliul de Administraţie (CA) al Televiziunii Române, după ce, vineri, premierul Victor Ponta a anunţat că acesta se va retrage din conducerea postului public de televiziune, anunță Mediafax.

Corneliu Calotă și Adrian Ștefan Bădescu au fost numiţi membru titular, respectiv membru supleant din partea Guvernului în CA al TVR, pe 1 aprilie, printr-o hotărâre a Parlamentului. Bădescu îşi preia automat postul în CA în momentul demisiei lui Calotă.

Potrivit Legii 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea TVR, locul devenit vacant în CA se ocupă de către supleantul titularului. În cazul în care nici supleantul nu ocupă locul vacant, Guvernul va face o propunere de înlocuire, care urmează să fie supusă votului Parlamentului, în condiţiile în care s-a făcut numirea iniţială.

Calotă şi Bădescu sunt consilieri în cadrul cancelariei primului-ministru, iar Calotă exercită şi atribuţiile de purtător de cuvânt al Guvernului, potrivit unei Decizii a premierului publicată pe 4 septembrie în Monitorul Oficial.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.