ONU susţine Irakul în lupta împotriva grupării Stat Islamic

0

Consiliul de Securitate al ONU a făcut apel, vineri, la susţinerea Irakului în lupta împotriva grupării Stat Islamic (SI), potrivit unei declaraţii adoptate în cursul unei reuniuni ministeriale prezidate de secretarul de Stat american, John Kerry, relatează AFP.

Declaraţia „solicită comunităţii internaţionale (…) să sporească sprijinul pentru Guvernul irakian în lupta împotriva SI şi grupărilor armate cu care această grupare întreţine legături”. Consiliul „condamnă ferm atacurile efectuate de organizaţii teroriste, între care Stat Islamic, în Irak, Siria şi Liban”. Consiliul de Securitate „subliniază că această ofensivă de mare amploare reprezintă o ameninţare majoră (în Irak)”, informează Mediafax.

Declaraţia atrage atenţia, totodată, asupra „necesităţii ca toate segmentele populaţiei irkaiene să participe la procesul politic (din Irak) şi să se implice într-un dialog politic”. Aproximativ 30 de şefi diplomatici, între care miniştrii de Externe ai Iranului şi Franţei, au participat la reuniune.

Franţa este prima ţară care s-a alăturat campaniei aeriene americane contra grupării Stat Islamic.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.