Solicitarea Partidului Liberal Reformator, respinsă de Tribunal

0

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins, luni, solicitarea formulată de Partidul Naţional al Mediului, preluat de gruparea condusă de Călin Popescu Tăriceanu, pentru transformarea acestuia în Partidul Liberal Reformator prin modificarea Statutului, a denumirii şi a programului politic.

Gruparea condusă de Călin Popescu Tăriceanu a cerut în instanţă transformarea Partidului Naţional al Mediului în Partidul Liberal Reformator. Cererea a fost depusă la Tribunalul Bucureşti în 14 august şi viza modificarea statutului, a programului politic şi a denumirii partidului, informează Mediafax.

În data de 22 septembrie, Tribunalul Bucureşti a respins solicitarea. „Respinge cererea principală ca nefondată. Respinge cererea de intervenţie ca nefondată. Admite excepţia de netimbrare a cererilor de intervenţie formulate de intervenienţii Cocioran Silviu Valentin, Antihi Petrihă, Ivan Marius Cătălin, Gorea Dorin Ioan, Maftei Simona Mihaela, Câmpean Cătălina, Niţă Silvia, Lupu Narcisa, Galea Petrică, Nicolae Cristian Paul, Păun Mihaela,Munteanu Dragoş Teodor, Nahorniac Mihai Florin. Anulează ca netimbrate aceste cereri de intervenţie Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.09.2014”, este decizia anunţată pe portalul Tribunalului Bucuresti.

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.