Angajații Teatrului de Nord au pichetat Primăria satu Mare

Share:

Zeci de angajați ai Teatrului de Nord, mai mulți cetățeni și trei consilieri locali au pichetat marți Primăria Satu Mare, nemulțumiți de faptul că actorii nu și-au primit salariile aferente lunii august, informează Agerpres.

Liderul sindicatului Scena, Carmen Frățilă, a declarat că protestul trebuia să dureze, conform autorizației obținute, până în 30 septembrie, dar pentru că înaintea acțiunii au avut o întâlnire cu prefectul Eugeniu Avram, vicepreședintele Consiliului Județean Mircea Govor și primarul Coica Dorel, care le-au promis să problema va fi rezolvată în ședința Consiliului Local din 25 septembrie, actorii au decis să protesteze doar marți.

„Având în vedere faptul că domnul prefect, domnul vicepreședinte al CJ și domnul primar s-au întâlnit astăzi cu noi, au promis solemn că această problemă va fi rezolvată, am hotărât de comun acord că vom face doar astăzi pichetarea, vom suspenda acțiunea până în 30 septembrie și sperăm că domnii se vor ține de cuvânt”, a afirmat Carmen Frățilă.

Autoritățile le-au promis angajaților Teatrului de Nord că după rectificarea bugetului local va fi deschisă o linie de creditare, urmând ca în 29 septembrie actorii să aibă banii pe card.

Protestatarilor li s-au alăturat trei consilieri locali UDMR, aceștia considerând că rectificarea bugetară trebuia făcută înainte de epuizarea fondurilor.

Pe parcursul unei jumătăți de ore, actorii au jucat o scurtă scenetă de pantomimă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.