Ponta și Macovei, contestați

Curtea Constituțională a României (CCR) dezbate, marți, trei contestații depuse împotriva lui Victor Ponta și a Monicăi Macovei pe tema candidaturilor la alegerile prezidențiale.

Judecătorii Curții se întrunesc, la finalul ședinței publice, pentru a dezbate două sesizări în cazul candidaturii lui Victor Ponta și una în cazul Monicăi Macovei, contestațiile fiind formulate de doi cetățeni.

CCR a dezbătut și duminică două contestații depuse de doi cetățeni împotriva candidaturii lui Victor Ponta. Judecătorii au respins cele două sesizări, la finalul ședinței, președintele Curții, Augustin Zegrean, precizând că niciunul dintre contestatari nu a adus motive care să justifice împiedicarea candidaturii lui Victor Ponta.

Potrivit reglementărilor în vigoare, contestațiile trebuie soluționate de Curte în două zile de la înregistrarea lor.

Tot duminică seară, Zegrean a explicat că la fiecare scrutin pentru alegerea președintelui au fost depuse contestații împotriva candidaților, dar nu-și aduce aminte ca judecătorii constituționali să fi oprit candidatura cuiva. De asemenea, a mai spus el, toate contestațiile legate de alegeri vor fi analizate.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.