Finaliștii la secțiunea pian ai Concursului George Enescu
Vassilis Varvaresos (Grecia), Josu De Solaun (Spania) şi Ilya Rashkovskiy (Rusia) sunt cei trei pianişti care vor concerta sâmbătă, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român din Bucureşti, în finala secţiunii Pian a Concursul Internaţional „George Enescu”.
Finala secţiunii Pian încheie ediţia din 2014 a Concursului Internaţional „George Enescu”, informează organizatorii evenimentului.
Cei trei pianişti îşi dispută şansa de a câştiga Concursul Enescu 2014 la secţiunea Pian, sâmbătă, începând cu ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta renumitului pianist şi dirijor Justus Frantz, un apropiat al lui Leonard Bernstein.
Vassilis Varvaresos (Grecia), Josu De Solaun (Spania) şi Ilya Rashkovskiy (Rusia) vor interpreta „Concertul Nr. 1 în si bemol minor pentru pian şi orchestră op. 23”, de Piotr Ilici Ceaikovski, şi „Concertul Nr. 3 în re minor pentru pian şi orchestră op. 30”, de Serghei Rahmaninov.