Începe nebunia cazării studenţilor în cămine!

Universităţile din marile centre universitare din ţară oferă studenţilor zeci de mii de locuri de cazare, la preţuri începând de la 50 de lei pe lună în Timişoara şi de la aproximativ 100 de lei pe lună în celelalte oraşe din ţară.

Studenţii de la Universitatea ”Transilvania“ din Braşov au la dispoziţie peste 4.200 de locuri de cazare în cele 13 cămine studenţeşti, preţul mediu pentru un loc bugetat fiind de 170 de lei pe lună, cu aproximativ 12 la sută mai mare faţă de anul trecut, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit prorectorului Universităţii ”Transilvania“ din Braşov, Daniel Munteanu, unitatea de învăţământ superior pune la dispoziţia studenţilor 4.234 de locuri în cele 13 cămine din cele două campusuri studenţeşti -Memorandului şi Colină-, fiind astfel acoperite circa 90 la sută din cererile de cazare.

La Universitatea ”Transilvania“ vor studia peste 20.000 de studenţi, aproximativ 6.500 dintre aceştia fiind din afara judeţului. O parte dintre cei care vin din afara judeţului nu îndeplinesc condiţiile pentru a primi un loc în cămin, iar alţii preferă să stea în chirie, astfel că aproximativ 5.000 de studenţi depun, de obicei, cereri de cazare.

”Aparent, cele 4.234 de locuri de cazare ar fi insuficiente, dar din experienţa anilor trecuţi, după primele două etape de cazări şi prin transferul locurilor rămase disponibile la unele cămine, reuşim să acoperim cam 90 la sută din cereri. Eu zic că nu vor fi probleme”, a declarat Daniel Munteanu pentru corespondentul MEDIAFAX.

În ceea ce priveşte preţurile pentru cazare, acestea au crescut în medie cu 12 la sută pentru studenţii la locurile bugetate, preţul mediu fiind de 170 de lei pe lună, şi cu 22 la sută pentru studenţii la locurile cu plată, respectiv 270 de lei pe lună, potrivit sursei citate.

”Din cauza creşterii cheltuielilor am fost nevoiţi să operăm o majorare a tarifelor de cazare pentru studenţi. Preţurile diferă de la un cămin la altul, în funcţie de condiţii şi dotări, cu circa 5 lei”, a mai spus prorectorul universităţii braşovene.

Există şi studenţi care beneficiază de reduceri sau scutiri de la plata cazării sau a mesei de la cantină, cum este cazul unui grup de studenţi de la Inginerie care se ocupă benevol de mentenanţa tuturor calculatoarelor din facultăţi sau studenţi care ajută la cantina studenţească.

Potrivit prorectorului universităţii, unitatea de învăţământ a stabilit criterii ”clare” pentru cazarea studenţilor în cămine. Astfel, studenţii nu vor avea voie să aibă mai mult de trei restanţe în prima sesiune a anului universitar, iar domiciliul stabil al acestora să fie la o distanţă mai mare de 30 de kilometri de Braşov.

Priam etapă de repartizare a locurilor de cazare va avea loc sâmbătă şi duminică pentru studenţii din anul I, masteranzi şi doctoranzi, iar în perioada 29-30 septembrie este programată cazarea studenţilor din ceilalţi ani.

În 2 octombrie, conducerile faultăţilor vor face o analiză a locurilor rămase libere şi vor organiza o nouă repartizare, care se va desfăşura în perioada 3-4 octombrie.

Înainte de începerea noului an universitar, s-au făcut investiţii de circa 150.000 de euro pentru igienizări, modernizări ale intrărilor în cămine, reparaţii şi reamenajări ale unor camere, dezinsecţie şi deratizare. În plus, urmează ca în perioada următoare să fie făcută o lucrare mai amplă la una din centralele care alimentează o parte din cămine, investiţie care se ridică la circa 100.000 de euro. Toate investiţiile au fost realizate din fondurile universităţii.

Odată cu venirea studenţilor, chiriiile cresc cu 15-30%. Oferta include şi minicămine private amenajate în vile, unde o cameră costă între 350 şi 550 de lei. La Braşov, studenţii care nu găsesc un loc în căminele facultăţilor pot opta pentru minicămine private, amenajate în vile, unde preţurile pentru un loc încep de la 350 de lei şi ajung la 550 de lei, cu toate utilităţile incluse.

Astfel, un braşovean şi-a construit în urmă cu trei ani încă un etaj la vila sa din cartierul Florilor, amenajându-l în regim de cămin studenţesc, cu cinci camere mobilate, cu duş propriu şi bucătărie comună, utilată. Chiria este de 350 de lei pe lună de persoană, în acest tarif fiind incluse costurile energiei termice, internet şi cablu TV, studenţii urmând să plătească o parte din factura la energia electrică, în funcţie de consum. Bărbatul spune că în prezent mai are liberă o singură cameră, însă este convins că şi aceasta va fi ocupată în scurt timp. El îşi face publicitate în principal prin cunoscuţi.

Studenţii care învaţă la Braşov pot alege şi varianta închirierii unei garsoniere sau a unui apartament de bloc.

Diferenţa între chiria pentru o garsonieră şi cea pentru un apartament cu două camere este mică. Astfel, preţurile pentru o garsonieră încep de la 120 de euro pe lună şi pot ajunge la 300 de euro în locuinţe de lux, aflate în zone centrale, iar pentru două camere chiria variază între 150 de euro pe lună, în cartierul Florilor, de exemplu, şi 300 de euro în centrul istoric.

Apartamentele cu trei camere sunt închiriate la preţuri cuprinse între 230 şi 300 de euro, în funcţie de zonă şi dotări.

Totuşi, o problemă a studenţilor care vor să locuiască într-un apartament este aceea că mulţi proprietari nu primesc studenţi de teamă că aceştia fie nu au bani să plătească lunar chiria sau cheltuielile curente, fie nu întreţin locuinţa şi mobilierul.

Universităţile de stat din Cluj-Napoca pun la dispoziţia studenţilor aproximativ 12.000 de locuri de cazare în cămine, în camere cu două sau mai multe locuri, dar şi în apartamente în care condiţiile sunt „ca acasă”, tarifele lunare situându-se între 100 şi 280 de lei, la fel ca anul trecut.

Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB), cea mai mare instituţie de învăţământ superior din Cluj-Napoca, oferă 5.204 locuri de cazare în 17 cămine, cazările începând vineri dimineaţă pentru studenţii de anul I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În căminul A2, din complexul studenţesc Hasdeu, studenţii au la dispoziţie camere cu două paturi, cu baie şi bucătărie inclusă, cele de la etaj având şi balcon.

Cazarea în căminele UTCN este cuprinsă între 110 şi 155 de lei, în funcţie de camere, tot la nivelul anului trecut.

UTCN are înscrişi circa 20.000 de studenţi, din care 9.000 sunt din afara Clujului.

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV), unde învaţă circa 6.000 de studenţi, pune la dispoziţia studenţilor 1.338 locuri de cazare în cinci cămine, cu acces gratuit la internet şi televiziune prin cablu.

Constantin Bordea, reprezentant al universităţii, a menţionat că studenţii care se cazează în căminele instituţiei au şi parcări gratuite. „Căminul 8 din Haşdeu, de exemplu, are 394 de locuri, sunt camere cu câte două paturi cu baie inclusă, iar oficiile de pe fiecare palier sunt dotate cu frigider, aragaz cu hotă, masă de tranşat carne şi de servit. În căminul Agronomia II, de pe str. Moţilor, avem apartamente cu două camere, cu baie şi bucătărie inclusă, cu toate facilităţile moderne, exact ca acasă”, a spus Bordea.

Tarifele au rămas aceleaşi ca şi anul trecut şi sunt cuprinse între 105 lei şi 195 de lei.

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF), unde sunt înscrişi peste 6.200 de studenţi, oferă 550 de locuri de cazare în şase cămine studenţeşti din complexurile Haşdeu şi Observator, în camere cu două până la patru paturi.

Tarifele sunt cuprinse între 130 de lei în cameră cu patru paturi şi baie pe hol şi 280 de lei în camere cu două paturi, cu baie şi bucătărie incluse, la fel ca anul trecut.

Universitatea de Arte şi Design (UAD), unde învaţă circa 1.000 de studenţi, oferă cele mai puţine locuri de cazare dintre universităţile clujene – 75 – în două cămine, pe str. Albac şi Al. Vaida – Voevod, tarifele fiind cuprinse între 120 şi 170 de lei.

„Sunt camere cu două locuri, unele cu baie comună şi oficiu pe palier, dar sunt şi camere cu baie inclusă. Sunt cămine cu wi-fi”, au afirmat reprezentanţii universităţii.

Studenţii care nu prind locuri în căminele puse la dispoziţie de universităţi se pot caza în cămine private, care au tarife mai scumpe. De asemenea, cei care nu doresc să locuiască în cămine, pot opta şi pentru închirierea unor garsoniere sau apartamente.

Chiriile înaintea începerii anului universitar s-au majorat la Cluj-Napoca cu 15 la sută faţă de lunile iulie – august, indiferent de zonă, dar studenţii care preferă această variantă dispun de o mai mare intimitate.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.