România ar putea avea propriul satelit de comunicații

0

România poate avea propriul satelit de comunicații, iar lansarea acestuia ar putea avea loc în cel mult 3-4 ani, a declarat, miercuri, ministrul pentru Societatea Informațională, Răzvan Cotovelea, într-o conferință de specialitate.

„În premieră, vreau să vă anunț că ne gândim foarte serios ca, în anul 2015, să elaborăm un plan foarte clar prin care România să aibă la finalul unei perioade de 3-4 ani pentru prima oară un satelit și va utiliza comunicațiile în acest context. Deci, vorbim de propriul satelit, în care Radiocomul va avea un rol important’, a spus Cotovelea.

Ulterior, ministrul a precizat că satelitul va ajuta România să renunțe la facturile mari pe care companiile din mediul privat le plătesc la ora actuală pentru închirierea de linii de comunicații de la alți întreprinzători.

„Este vorba de un satelit care poate să aibă toate tipurile de comunicații, de la comunicațiile speciale ale Ministerului Apărării Naționale, comunicații specifice Ministerului de Externe și, de asemenea, posibilitatea de a închiria spațiu, linii de comunicații către orice întreprinzător privat. În acest moment, atât noi, atât mediul privat, cât și instituțiile statului, utilizează servicii de comunicații de la diverși furnizori. La nivel național am observat că aceste facturi sunt foarte mari în comparație cu ce am putea avea. Important este că putem să reducem aceste costuri de până la două ori și jumătate. Prin urmare, un business plan foarte, foarte simplu demonstrează faptul că statul român va avea de câștigat pe un interval de timp de 4-5-6 ani dacă va avea propriul satelit și dacă va putea comercializa propriile linii de comunicație’, a explicat oficialul.

Acesta a menționat, totodată, că dispozitivul ar putea fi construit de companii din Franța, SUA sau Rusia, iar costurile ar putea pleca de la 70-80 de milioane de euro, în funcție de numărul liniilor de comunicații.

„Sunt cel puțin trei companii care ar putea construi acest satelit: una din Franța, una din SUA și una din Rusia. De asemenea, sunt cel puțin zece companii care realizează sateliți la comandă. Există sateliți care costă 70-80 de milioane de euro și sateliți care costă de ordinul sutelor de milioane de euro, în funcție de numărul de linii de comunicații. În cazul României, nu știu să vă spun cât va costa. Vă spun doar că, începând din iarna acestui an — primăvara anului viitor, o să elaborăm un plan de dezvoltare în acest sens să vedem cam de ce capacitate avem nevoie, care sunt costurile. Dorim să facem o investiție care să fie profitabilă și nu dorim să avem un satelit numai să ne lăudăm că avem unul. Acest plan ar putea fi finalizat în decursul anului 2015, iar ca termen de lansare nu pot să vă spun decât despre experiența Azerbaidjanului, care și-a construit și și-a lansat propriul satelit de putere medie într-un interval de 3 sau 4 ani’, a subliniat Răzvan Cotovelea.

Ministrul pentru Societatea Informațională a participat, joi, la cea de-a V-a ediție a conferinței International Digital Forum 2014, organizată de Asociația pentru Comunicații Digitale /ACD/, la București.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.